Dacă-l osândim pe fratele nostru, nu ne va folosi postirea. A posti și a nu lua seama la gânduri, la cuvinte, nu este de folos inimii noastre. Postirea este de folos când merge împreună cu iubirea față de frați.

Postirea nu este doar pentru mâncăruri, ci în principal pentru simțuri. Simțurile, hrănite de lucrurile din afară, canalizează otrava respectivă în minte și în inimă, prin care sufletul nenorocit moare pentru Dumnezeu. Sfinții Părinți ai pustiei câte n-ar avea să ne spună despre postirea simțurilor! Toată învățătura se învârte în principal în jurul curățirii minții de închipuirile și gândurile păcătoase, și ale inimii de simțurile întinate. De asemenea, ne învață că trebuie să pedepsim orice răutate din fașă, încât să ne păstrăm sufletul curat.

Să ne luptăm cu postirea trupului după putere, iar cu postirea simțurilor, a minții și a inimii să-l lovim cu toate puterile pe vrăjmașul sufletului nostru. Păzește-ți, fiul meu, simțurile și ochii tăi! Ochii sunt tentaculele caracatiței, care prind tot ceea ce mișcă în față. Ei prind cu ușurință vânatul păcatului. Prin ochi au căzut „turnurile” duhovnicești și au pierit. David, neluând aminte la ochi, a făcut ucidere și desfrânare, cu toate că era un mare profet al lui Dumnezeu, dăruit cu har și văzător cu duhul.

(Avva Efrem Filotheitul, Sfaturi duhovnicești, traducere de Părintele Victor Manolache, Editura Egumenița, Alexandria, 2012, pp. 110-111)