Nu se poate închipui viață creștină fără asceză. Adică fără acea încercare, pe care și-o asumă credinciosul călăuzit și întărit de harul Sfântului Duh, de a se elibera de sub jugul păcatului și din stăpânirea patimilor și să urmeze cu lepădare de sine voia Domnului. Să trăiască în Hristos și să devină mădular viu al trupului Lui care este Biserica. În această încercare ascetică, un loc cu totul special îl ocupă postul. Postul constituie una dintre armele cele mai eficiente ale luptei noastre duhovnicești. Acest lucru îl mărturisește însuși cuvântul lui Dumnezeu. Acest lucru ni-l descoperă viața Sfinților. Acest lucru îl crede și îl învață Biserica noastră, considerând postul ca fiind unul dintre cele mai sfinte și mai vechi rânduieli ale ei.

Totuși alte rânduieli ale Bisericii, ca și postul, în special, în zilele noastre, riscă să-și piardă sensul și să ajungă la neîntrebuințare. Acest lucru se întâmplă din nefericire și printre mulți creștini, care – se presupune – constituie o categorie aparte de oameni care păstrează cu râvnă și îndeplinesc cu acribie rânduielile bisericești.

Alți creștini  - uneori din ignoranță, alteori din prejudecată – subapreciază valoarea postului și nu îl țin. Alții, iarăși, poate îl țin într-o oarecare măsură, o fac la întâmplare. Nu au întotdeauna o cunoaștere necesară pentru un sens mai profund al lui, nici nu au și cunoștința tuturor acelor elemente care privesc postul și pe care ar trebui să le cunoască orice creștin conștient. Astfel, ținerea postului eșuează într-o lucrare tipicară, care nu corespunde unui conținut mai profund pe care îl dă rânduielii postului credința și exeperiența Bisericii.

Rândurile care urmează au drept scop să-i ajute pe frații noștri ortodocși să înțeleagă mai deplin adevăratul sens al postului și să conștientizeze însemnătatea lui majoră pentru viața noastră duhovnicească și să știe când și cum trebuie să postească.

Postul, o rânduială foarte veche

1. Cuvântul νηστεία, post, este un cuvânt compus din particula negativă νηși verbul ἐσθίω, și care înseamnă mănânc. Νῆστις, primul cuvânt care s-a format înseamnă cel ce nu mănâncă. Din acest cuvânt, provine verbul νηστεύω și substantivul corespunzător νηστεία, care inițial însemna deplina renunțare la hrană și băutură, adică lipsirea cu totul de hrană și apă.
2. Mai târziu, cu trecerea timpului și cu modificarea treptată a rânduielii postului, postul nu a mai însemnat numai deplina renunțare la hrana uscată sau la apă, ci și o renunțare parțială, adică numai de la anumite mâncăruri, și înfruptarea din altele. Astfel avem o distincție între diferite mâncăruri, între mâncăruri de post (νηστήσιμες) și mâncăruri de dulce (αρτύσιμες). Αρτύω, înseamnă a condimentez, adică gătesc o mâncare folosind condimente.
3. În această deosebire, mâncăruri de post sunt considerate pâinea, legumele, fructele, și mai ales cele uscate și altele. Mâncărurile de dulce, sunt dimpotrivă, diferitele mâncăruri pe care le gătim cu folosirea untdelemnului sau untului[1] și a diferitelor condimente. De această distincție a mâncărurilor în mâncăruri de post și de dulce este legat încă un termen pe care îl folosim în limbajul bisericesc: mâncarea uscată. Aceasta înseamnă împărtășirea de hrană negătită și este echivalentă cu o semnificație mai dezvoltată a postului.
4. Atât în Sfânta Scriptură, cât și în tradiția noastră bisericească (textele Sfinților părinți și imnografia bisericească) întâlnim foarte des și termenul ἐγκράτεια (înfrânare). Este vorba despre un termen care are un conținut mai larg și înseamnă, am putea spune, întreaga luptă duhovnicească pe care o duce creștinul. Totuși se folosește destul de des ca să arate și nevoința postului.
5. Postul constituie o rânduială bisericească foarte veche. Totuși ca fenomen religios el a preexistat Bisericii creștine. Și nu-l întâlnim numai printre israeliți, ci și la alte popoare vechi, în special în Orient. Aflăm postul și la vechii greci și romani. Concepția comună a tuturor acestor popoare vechi era că prin post ar putea să-i îmbuneze pe zei și să le câștige bunăvoința și să izbutească în lupta lor morală și în înălțarea lor spirituală.

(IPS Symeon Koutsas, Postul Bisericii. Pentru ce, când și cum postim, Apostoliki Diakonia, Atena, 2011)

[1] Lactatele, ouăle, carnea.