Despre însemnătatea postului s-a scris mult. Rolul lui principal este trezvia duhovnicească, concentrarea la rugăciune şi căinţa de păcatele săvârşite. „Să postim trupeşte şi sufleteşte”, citim la începutul Postului Mare. Este important nu atât postul, ca abţinerea de la anumite mâncăruri sau de la anumite fapte şi renunţarea la plăceri; toate acestea sunt ispite, prin care ni se oferă posibilitatea să creştem duhovniceşte. Postul înseamnă întărirea voinţei noastre, de care mulţi dintre noi ducem lipsă şi care trebuie educată la copii. Postul înseamnă deprinderea înfrânării trupului şi a dorinţelor noastre prin limitarea lor. Postul mai înseamnă şi lupta cu păcatul, rugăciunea profundă. Postul înseamnă pocăinţă.

În timpul postului, pravila de rugăciune trebuie mărită, completată cel puţin cu rugăciunea lui Efrem Sirul („Doamne şi Stăpânul vieţii mele”), se limitează mersul la cinematografe, teatre şi timpul petrecut în faţa televizorului. Când un duhovnic a permis unei femei, a cărei familie era necredincioasă, să mănânce orice, dar i-a interzis să se uite la televizor, la sfârşitul postului, ea a exclamat: „Acum simt că acesta a fost un post adevărat!” Se cere o mare atenţie în iniţierea copiilor în post – el nu trebuie să provoace protest sau deznădejde. Fiecare membru al familiei trebuie să cunoască măsura lui de a posti, ţinând cont de vârstă, de starea fizică şi duhovnicească. În multe familii se renunţă definitiv la carne, cu toate că unii membri întrebuinţează produse din peşte şi lactate. Lucrul cel mai important este conştientizarea însemnătăţii postului şi impunerea voinţei de a-l ţine. Ignorarea lui nu ne foloseşte la nimic. Membrii Bisericii trăiesc conform ciclurilor slujbelor bisericeşti. Măsura postului trebuie hotărâtă împreună cu duhovnicul. La sfârşitul postului sau al unei părţi din el, creştinul se va pregăti pentru primirea Sfintelor Daruri.

(Pr. Prof. Gleb Kaleda, Biserica din casă, Editura Sophia, București, 2006, p. 187)