Domnul nu ne reproșează că ne bucurăm de bunurile pământești pentru că Însuși a spus că, în situația noastră, avem nevoie de ele pentru ca să călătorim mai liniștiți și mai ușor spre patria cerească. Apostolul Petru socotește că nimic nu e mai de preț pe lume ca evlavia unită cu mulțumirea. Sfânta Biserică se roagă ca să ni se dea și cele pământești, deși greutățile, necazurile și lipurile sunt nedespărțite de viața noastră pământească. Domnul n-a dorit ca grijile și nevoile să fie o caracteristică a ei. De aceea, prin gura Apostolului ne îndeamnă să purtăm sarcinile unii altora, pentru a asculta de Hristos Care Însuși ne-a învățat să ne iubim unii pe alții. Ușuați prin această iubire, calea vieții strâmtă și cu scârbe, care ne duce înspre cer, va fi mai lesnicioasă. Domnul S-a pogorât din cer nu pentru a I se sluji, ci ca să slujească, dându-și viața ca preț de răscumpărare pentru mulți (Matei 20, 28; Marcu 10, 45).

Fă și tu la fel, bucuria mea, și, conștient de harul căruia în chip văzut i-ai fost vas ales, propovăduiește tuturor oamenilor doritori de mântuire.

(Sfântul Serafim de Sarov, Scopul vieții creștine, Editura Egumenița, p. 72-74)