Dimitrie I. Sturza a trăit între anii 1756 și 1846 și rămâne o figură interesantă de boier de la începutul secolului al XIX-lea. Fiu al lui Ioan Sandu Sturza și al Evdochiei (Voichița), el a fost căsătorit cu Soltana postelnicului N. Ventura, cu care are două fete, și, după moartea acesteia, cu Elenco, fiica logofătului Teodor Balș și a Mariei Cantacuzino, cu care are șase copii. Ulterior, Elenco se va călugări cu numele de Elisabeta.

Dimitrie era un iubitor de cultură, el însuși un om cult pentru acele vremuri, și îi plăcea să fie informat. Prețuind cultura germană, și-a trimis fiii la studii în Germania. La Miclăușeni se întâmpla să găzduiască și pe unii dintre călătorii străini mai de vază, cărturari, care trecând prin țara Moldovei, erau atrași de bogata colecție de manuscrise și documente vechi, strânse de logofăt spre folosința neamului său.

De la Dimitrie Sturza a rămas la Miclăușeni biserica actuală, construită între anii 1823-1825. Cu ajutorul său, se rezidește din temelii, la 1841, biserica Bărboi din Iași, veche ctitorie a Sturzeștilor. De-a lungul vieții sale, a îndeplinit mai multe funcții publice. Se stinge din viață la vârsta de 90 de ani, fiind înmormântat nu în ctitoria sa de la Miclăușeni, ci în biserica Bărboi din Iași.

Alecu Sturza, înmormântat în biserica Mănăstirii Miclăușeni

Alecu D. Sturza a trăit între anii 1803 și 1848, fiind cel mai mic dintre fiii lui Dimitrie și ai Elencăi. În 1831 se căsătorește cu Ecaterina (Catinca), fiica logofătului Costache S. Sturza de la Ruginoasa, cu care are șase copii. Alecu Sturza a rămas cunoscut ca un vestit colecționar de manuscrise și un entuziast patriot. Era un om chibzuit, gospodăros și un organizator fără pereche. Ca dregător, e menționat în 1827 și 1836 agă, în 1835 vornic, în 1836 fost mare agă, în 1839 din nou agă și hatman, iar între 1843-1846, vornic și deputat în ținutul Botoșani.

În cea de a doua etapă a revoluției de la 1848 din Moldova s-a aflat în fruntea protestatarilor care-l înfruntă pe comisarul înaltei Porți, Talaat-Efendi, de unde i se va trage și moartea. El va cădea răpus de holeră sau mai degrabă otrăvit de asasinii plătiți de domnitorul Mihail Sturza, vărul său de-al doilea. Va fi înmormântat în biserica-ctitorie a tatălui său, Dimitrie, la Miclăușeni.

Se poate admira și astăzi frumosul monument pe care familia i l-a ridicat în parc, un monument lucrat la München, de arhitectul Metzger.

Soția sa, Ecaterina (Catinca) Sturza va stăpâni Miclăușenii timp de 15 ani, iar în 1963, ea își împarte întreaga avere prin act de donație între cei șase copii, iar moșia Miclăușeni, cu toate anexele, revine mezinului George. Ea moare în 1865, fiind înmormântată în cimitirul familiei, de lângă biserică, în dreptul locului unde, în biserică, este înmormântat soțul ei, Alecu.