Dorinţa voastră de a trăi este firească şi nu are nimic păcătos. De altfel, atitudinea creştină înaintea vieţii şi a morţii este: „Facă-se voia Domnului!” (Fapte 21, 14). Pentru că, aşa cum spune Sfântul Apostol Pavel, niciunul dintre noi nu trăieşte pentru sine însuşi şi niciunul nu moare pentru sine însuşi. Când trăim, trăim pentru Domnul, şi când murim, murim pentru Domnul. Deci fie trăim, fie murim, ai Acestuia suntem! (Romani 14, 7-8).

Această dispoziţie trebuie s-o cultivăm înlăuntrul nostru, alungând orice frică şi orice nelinişte. „Cum mă voi arăta înaintea Domnului când voi muri?” vă întrebaţi. Să vă arătaţi curăţiţi de păcatele voastre, cu pocăinţă şi mărturisire, având asupra voastră hrana vieţii veşnice, Preacuratele Taine ale lui Hristos. După aceea, purtând în mintea voastră gândurile bune şi în inimă sentimentele sfinte, credinţa, nădejdea, smerenia, frica de Dumnezeu... Sentimentele acestea înlocuiesc toate faptele bune pe care boala nu vă îngăduie să le faceţi.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Călăuzire către viața duhovnicească, Editura Egumenița, Galați, p. 87)