Conform tradiției Bisericii, marea sărbătoare a Pogorârii Duhului Sfânt peste Sfinții Apostoli reprezintă momentul în care Sfânta Biserică a luat ființă în mod văzut. După primirea Sfântului Duh, ucenicii Domnului Hristos au plecat să propovăduiască Evanghelia tuturor neamurilor, întemeind totodată biserici locale și așezând episcopi în cetăți. Acest moment aparte a fost sărbătorit și la Catedrala Mitropolitană din Iași, unde PS Nichifor Botoșăneanul, dimpreună cu slujitorii sfântului locaș, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie.

După citirea Sfintei Evanghelii, Preasfințitul Nichifor a subliniat sensurile duhovnicești ale acestui slăvit praznic:

La Cincizecime, Domnul ne cheamă să ne facem un drum al unirii noastre cu Dumnezeu și acest drum ne unește unii cu alții, ne face să ne înțelegem și ne cheamă să fim înțelegători și binevoitori unii cu alții, să ne cunoaștem nevoile și dorurile și să ne purtăm sarcinile unii altora, precum Sfântul Apostol Pavel, inspirat de Duhul Sfânt, ne învață. Așadar, Cincizecimea iudaică și Cincizecimea creștină, iată, ele stau față în față, arătând că biserica creștină este cea care duce în lume slujirea liturgică ce a încetat la templu și jertfa nesângeroasă care rămâne în lume nu doar într-un singur templu, ci în tot atâtea biserici câte comunități creștine se unesc și aduc slavă lui Dumnezeu. Biserica este semnul văzut într-o comunitate a prezenței lui Dumnezeu și semnul vădit al prezenței Duhului Sfânt.

După împărtășirea cu Sfintele Taine, credincioșii au participat la slujba Vecerniei plecării genunchilor, în cadrul căreia au fost citite cele șapte rugăciuni special rânduite, în amintirea celor șapte daruri ale Duhului Sfânt. După ce au primit ramurile binecuvântate de tei, cei prezenți au fost binecuvântați de Părintele Episcop-vicar.

Frunzele de tei sau de nuc ne aduc aminte de momentului când Duhul Sfânt s-a pogorât peste Sfinții Apostoli în chip de limbi de foc.

Momentul Cinzecimii este relatat de Sfântul Luca în Faptele Apostolilor

Şi când a sosit ziua Cincizecimii, erau toţi împreună în acelaşi loc. Şi din cer, fără de veste, s-a făcut un vuiet, ca de suflare de vânt ce vine repede, şi a umplut toată casa unde şedeau ei. Şi li s-au arătat, împărţite, limbi ca de foc şi au şezut pe fiecare dintre ei. Şi s-au umplut toţi de Duhul Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, precum le dădea lor Duhul a grăi. Şi erau în Ierusalim locuitori iudei, bărbaţi cucernici, din toate neamurile care sunt sub cer. Şi iscându-se vuietul acela, s-a adunat mulţimea şi s-a tulburat, căci fiecare îi auzea pe ei vorbind în limba sa. (Faptele Sfinților Apostoli 2, 1-6)