„Încă puţină vreme Lumina cu voi este. Umblaţi până ce aveţi lumină, ca să nu vă cuprindă pe voi întunericul” (Ioan 12, 35).

Iubiţii mei fraţi,

Cu nerăbdare am aşteptat să treacă încă o zi din această săptămână a înfricoşatelor Patimi ale Domnului. Aşadar, iată-ne din nou în faţa Sfântului Altar, iată-ne în locul cel mai potrivit de unde putem privi şi retrăi aceleaşi momente scumpe din vremea mântuitoarei Răstigniri a lui Hristos. în această atmosferă de rugăciune şi cântare şi în tăcerea sfântă a serii, paşii noştri pornesc iarăşi în căutarea Domnului nostru Iisus Hristos. Gândurile minţii se întorc cu mii de ani în urmă. Inimile noastre, cuprinse de fiorul locurilor sfinte, încep să tresalte. Iar ochii noştri, plini de credinţă şi cucernicie, se străduiesc să descopere pe Fiul Omului dintre mii şi mii de oameni.

Suntem în sfânta cetate a Ierusalimului. Pe uliţele înguste de la marele templu până departe în satul Betania, circulă nenumărate mulţimi de oameni. Sunt evrei veniţi din cele patru părţi ale lumii să prăznuiască împreună Paştele Legii Vechi. Mulţi dintre ei nu auziseră de Hristos. Mulţi nu credeau în puterea minunilor Lui. Mulţi doreau să vadă pe Iisus Nazarineanul, să audă cuvintele Lui, să vadă măcar o minune făcută de El.

Şi auzind de marea minune a învierii lui Lazăr, săvârşită cu puţine zile înainte, toţi erau cuprinşi de nespusă uimire, căci vestea acestei minuni străbătuse ca o săgeată peste tot până dincolo de catapeteasma templului, până dincolo de sfânta cetate, până în urechile arhiereilor şi ale cărturarilor. Unii din mulţimea poporului mergeau să vadă pe cel înviat, alţii să vadă pe Cel ce poate da viaţă, alţii să se folosească de învăţăturile Lui.

Iată-L pe Iisus pe uliţele Ierusalimului înconjurat de mulţime. Cu aceeaşi faţă senină, cu acelaşi glas blând, cu aceeaşi putere divină în cuvânt, El le grăieşte tainele vieţii şi ale morţii Sale. Singurii care nu credeau, care îl urau pe Iisus Hristos erau arhiereii, cărturarii şi fariseii. Mai ales auzind de minunea învierii lui Lazăr şi văzând atâta mulţime de oameni mergând după Mântuitorul, erau hotărâţi să-L omoare.

Deci au zis fariseii între dânşii: Vedeţi că nimic nu folosiţi! Iată, lumea merge după Dânsul (Ioan 12, 19). Prin aceste scurte cuvinte, se vede clar cine asculta de Hristos şi cine I se împotrivea, cine II iubea şi cine îl ura. Niciodată poporul nu s-a împotrivit lui Iisus. Niciodată fariseii şi arhiereii nu L-au iubit pe Iisus. Cei dintâi întotdeauna alergau după El, îl căutau, primeau învăţătura Lui, credeau în minunile Lui. Iar aceştia întotdeauna îl zavistuiau pe Mântuitorul, I se împotriveau în cuvinte, credeau că cu puterea diavolului face minuni şi adeseori luau pietre să arunce după Dânsul.

Singurii care nu credeau în Fiul lui Dumnezeu erau mai-marii templului. Fariseii aveau şi ei nevoie de sfat, dar nu-l cereau din răutate. Aveau şi ei copii bolnavi, dar din zavistie nu-i aduceau la Hristos să-i vindece. Erau unii stăpâniţi de duhuri necurate, dar pentru ura şi necredinţa lor nu veneau la Iisus ca să-i slobozească. De aceea vedem în Sfintele Evanghelii că Hristos nu a făcut nici o minune de vindecare cu ei. Căci voiau să petreacă mai bine cu cel rău decât cu Hristos; mai bine să ajungă în iad, decât prin credinţă, în cer; mai bine să sufere de boală toată viaţa decât să fie vindecaţi de mâinile lui Iisus Nazarineanul!

Vai, câţi din necredincioşii de azi nu fac la fel! Mai bine vor să moară în păcate, decât să se smerească în faţa vrăjmaşului! Mai bine să se muncească în iad, decât să se mărturisească cu căinţă la duhovnic! Mai bine vor să guste din toate poftele şi plăcerile lumii, decât din Trupul şi Sângele Domnului! Mai bine cu vrăjmaşul în iad, decât cu Hristos în cer!

Vedeţi că nimic nu folosiţi, ziceau fariseii. Toate încercările noastre sunt zadarnice. Toate aşteptările noastre spulberate. Iată, lumea merge după Dânsul. Iată, Templul rămâne fără popor. Iată, mulţimea ne lasă singuri. Deci cui vor mai sluji arhiereii? Pe cine vor mai învăţa cărturarii? Cine va mai asculta pe farisei? Căci toţi aceştia nu pot face minuni, nu pot vorbi cu putere ca Hristos; toţi cer zeciuială de la popor...

Aşa se tânguiau fariseii şi se umpleau de nespusă ură văzând pe Iisus înconjurat de atâta lume. Ei se socoteau povăţuitorii lumii. Ei se credeau singurii vrednici de cinste şi ascultare, şi vai, câţi nu au fost asemenea lor, până în zilele noastre. Câţi nu s-au numit dascăli şi povăţuitori ai lumii, dar în urmă au semănat numai suspine şi lacrimi! însă oamenii, săracii pământului, sătui de atâţia păstori năimiţi, ei nu se mai lasă din nou amăgiţi. Ei cred cu tărie în Hristos. Ei s-au săturat de farisei. Ei merg după Cel ce nu le cere nimic decât credinţă; ei ascultă de Cel ce le dă totul, chiar însăşi viaţa!

Iubiţii mei fraţi,

Din acea mare mulţime de popor care îl înconjura pe Iisus s-au apropiat oarecare din cei ce se suiseră să se închine la praznic. Şi după credinţa lor, în adevăr, s-au apropiat şi L-au văzut. Poate unii s-au făcut şi ucenici ai Lui. Şi cât de fericiţi sunt cei ce văd pe Hristos! Câtă nespusă bucurie simt acei credincioşi care trăiesc numai lângă Iisus Hristos, care fac voia Lui, care aleargă la Biserica Lui, care se silesc să trăiască o viaţă creştină curată, asemenea Lui! Dar unde mai sunt astăzi credincioşii plini de atâta credinţă şi zel? Cine mai vrea să-L vadă acum pe Hristos? Cine mai vorbeşte în inima lui, în casa lui, către vecinul lui: „Tare doresc să urmez lui Hristos! Mult aş dori să-L văd pe Iisus!” Cine mai vorbeşte pe cale despre Hristos? Poate numai când face glume sau înjură. „Doamne, voim să vedem pe Iisus”. Dar cine din oamenii lumii mai întreabă de Iisus? Cine măcar din cei credincioşi aleargă cu atâta credinţă în Biserica Lui? Cine se strecoară prin mulţimea plăcerilor şi îşi face loc să petreacă măcar două ore pe săptămână lângă Iisus, când se slujeşte Sfânta Liturghie? Sau cine se calcă pe picioare şi abia îşi face rând să ajungă la duhovnic să se spovedească?

Cu greu adună Biserica în sărbători o sută dintr-o mie. Dar şi aceia nu toţi vin cu dorinţa să vadă pe Hristos! Unii, din obicei; alţii, de ochii satului, iar alţii, mânaţi de suferinţă şi boală.

Nu, frate, nu aşa. Iată, Hristos stă în mijlocul cetăţii, înconjurat de mulţime de oameni: buni şi răi, credincioşi şi necredincioşi, elini şi evrei. Unii ÎI privesc de jos, alţii de pe treptele templului. Unii îi cer sfat, alţii, socoteală. Unii îl binecuvintează, alţii îl blestemă. Unii vor să-L vadă, alţii vor să-L omoare. Unii vor să vadă faţa Lui, alţii să-I păzească mormântul Lui. Unii îi aduc cuvinte de laudă, alţii îi caută spini pentru cunună, iar alţii adună pietre de pe uliţe.

Tu ce faci, iubite frate? în ce ceată vrei să intri? De cine doreşti să te alături? Oare vrei tu să-L întâlneşti pe Iisus? Te-ai săturat poate de plăcerile cele amare ale lumii? Vrei de acum să fii creştin adevărat? Vrei să primeşti Trupul lui Hristos? Vrei să ştii Tainele Lui? Sau poate vrei să-L petreci pe Domnul până pe Golgota?

Ce fericit vei fi, frate, de vei căuta sincer şi vei putea vedea pe Domnul! Pentru aceasta, vino cât mai des la Biserică! Zăboveşte aici, lângă icoana şi crucea lui Iisus! Roagă-te ca un creştin adevărat, mărturi- seşte-ţi păcatele cu lacrimi, fă-te un om nou şi atunci vei vedea faţa Lui! Mai ales în aceste zile aşa de scumpe ale Sfintelor Patimi!

Vino la Biserică! Însă nu veni cu inima plină de ură şi răzbunare, că destui farisei plini de ură sunt în jurul lui Iisus. Ci vino cu faţa senină, plină de dragoste, că Hristos de dragostea Ta are atâta nevoie! Nu veni la Biserică cu gura plină de vorbe deşarte şi râs, că destui sunt cei ce râd acum de cuvintele şi Biserica Lui, destui sunt cei ce-şi bat joc de ucenicii şi slujitorii Lui. Ci vino smerit şi plângând în inima ta, căci Hristos merge să moară pentru tine. Nu veni la Biserică cu trupul întinat de ucideri şi nenumărate păcate trupeşti, că destui ucigaşi în jurul lui Hristos stau gata să-L lovească. Destui desfrânaţi făţarnici vor să arunce cu pietre asupra Lui. Ci tu vino cu sufletul şi trupul curăţit prin pocăinţă, ca să poţi vedea pe Cruce trupul lui Iisus.

Nu veni împodobit cu haine scumpe, că cei ce poartă haine moi cu flori şi filacterii pe la margini se ruşinează astăzi de smerenia şi sărăcia lui Iisus. Ci vino îmbrăcat cu bună cuviinţă, ca să te poţi atinge de cămaşa cea de in a lui Hristos. Nici nu veni aici cu tutunul în buzunar sau fumând până păşeşti în pragul Bisericii, că destui sunt cei ce afumă cu otravă şi dau cu noroi în Trupul sfânt al lui Hristos. Ci intră aici cu tămâie în mâna ta şi cu făclie aprinsă în dreapta ta, că Iisus zace acum ca un mort pe Cruce pentru tine! Nici nu te îmbăta de vin în aceste sfinte zile, că nenumăraţi sunt cei ce înconjoară pe Iisus ameţiţi de mânia beţiei şi a urii.

„Doamne, voim să vedem pe Iisus!”. îndrăzniţi, fraţilor, intraţi cu credinţă în Sfânta Biserică şi veţi vedea pe Iisus.

Iubiţii mei fraţi,

Văzând Iisus atâta mulţime de popor în jurul Său, a spus printre altele aceste dumnezeieşti cuvinte: încă puţină vreme Lumina este cu voi. Umblaţi până când aveţi Lumină, ca să nu vă cuprindă pe voi întunericul; că cel ce umblă întru întuneric nu ştie unde merge. Până când aveţi Lumina credeţi în Lumină, ca să fiţi fii ai Luminii. Acestea a grăit Iisus şi mergând S-a ascuns de ei (Ioan 12, 35-36).

Fără îndoială, lumina de care vorbeşte Mântuitorul aici este lumina credinţei în Hristos, este lumina Adevărului scris în Sfintele Evanghelii şi păstrat cu sfnţenie de Biserică, iar întunericul care ameninţă pe fiecare om este păcatul, este noaptea necredinţei care stăpâneşte multă lume, este însuşi diavolul care urlă de mânie pe faţa pământului, căutând pe cine să înghită.

Dar pentru ce S-a ascuns Iisus de oameni, după ce le-a spus aceste cuvinte? Oare de frica fariseilor şi a cărturarilor? Nu, nicidecum. Căci pentru aceasta a venit de bună voie pe pământ şi S-a dat în mâinile oamenilor, ca să pătimească din dragoste pentru noi.

Iisus Hristos S-a ascuns pentru o clipă din ochii oamenilor, lăsându-i singuri la răscrucea gândurilor şi a uliţelor, pentru ca oamenii singuri să-şi aleagă pe ce cale să apuce; pe a luminii, a credinţei, a Bisericii, a smereniei şi a ascultării sau pe calea întunericului, a necredinţei, a neascultării şi a tuturor păcatelor.

Dumnezeu nu te sileşte, frate. Nici îţi răpeşte libertatea. El nu te trădează, dar nici nu te obligă să-I urmezi. Iisus Hristos îţi pune în faţă viaţa şi moartea, lumina şi întunericul, raiul şi iadul, iar pe tine, omule, te lasă la mijloc, să-ţi alegi binele în locul răului, pe Hristos în locul satanei, Biserica în locul cârciumei, pocăinţa în locul nepocăinţei, rugăciunea şi milostenia în locul desfătărilor şi zgârceniei.

Deci alege-ţi, iubite frate, una din două. Te simţi singur? Nu ştii unde L-ai pierdut pe Hristos? Ai rătăcit calea mântuirii? Ţi-a apus cumva lumina vieţii? Te-a cuprins poate întunericul? Te apasă pe conştiinţă păcate grele?

Spune-mi, frate, de ce stai pe gânduri? Ai vrea să vii din nou înapoi? Ai dori să te spovedeşti de păcatele tale şi te ruşinezi? Ai vrea să te laşi de desfrânare şi nu poţi? Ai dori să vii regulat la Biserică şi te ruşinezi de oameni? Ai încerca să te scoli din robia păcatului, a beţiei şi a oricărei fărădelegi, dar te temi că nu vei putea?

Spune-mi, frate, gândurile tale, frământările sufletului tău. Arată-mi la mărturisire cugetele tale. Descoperă-mi în taină păcatele tale. Spune-mi ce cale îţi alegi? Iată, Domnul nostru Iisus Hristos merge să moară pentru noi. El este Lumina, Calea şi Viaţa noastră. Vrei deci să-L urmezi şi tu? Vrei să fii fiu al Luminii? Vrei să rupi legătura păcatului? Dacă vrei, iubite frate, vino cât mai des la Sfânta Biserică. Roagă-te şi posteşte regulat. Spovedeşte-te cât mai des şi cât mai curat. Iartă din inimă pe fratele tău. Nu intra cu ură în Casa dragostei. Nu mai amesteca lumina cu întunericul. Nu mai umbla pe două căi. Nu mai sluji deodată şi lumii şi lui Hristos, că nu vei putea să placi nimănui. Nu mai înjura cu aceeaşi gură cu care acum te rogi. Nu mai blestema cu aceeaşi limbă cu care acum lauzi pe Dumnezeu. Nu mai lovi pe nimeni cu aceeaşi mână cu care acum faci sfânta cruce. Nu mai fura cu aceeaşi dreaptă cu care dai milostenia. Nu mai intra în cârciumă cu aceleaşi picioare cu care vii acum la Biserică. Nu mai bea cu aceleaşi buze cu care săruţi sfintele icoane şi, mai ales, Sfântul Potir. Nu-ţi mai întina iarăşi trupul cu desfrânarea, după ce l-ai curăţit prin spovedanie şi canon.

Iată tâlcuirea Evangheliei din seara aceasta.

Fă aşa, frate, şi te vei mântui. Atât timp cât soarele străluceşte pe cer, nu căuta drumul vieţii cu lumânarea. Cât Hristos este înaintea ta, nu-L căuta cu felinarul. Atât timp cât Biserica stă deschisă în satul tău, nu te deznădăjdui pentru păcatele tale. Cât ai un duhovnic bun şi un preot care se roagă pentru tine, pentru casa ta, nu te plânge că nu ai doctor.

Deci nu te teme, frate, că nu eşti singur. Iisus Hristos nu fuge de tine, dar te lasă puţin singur, ca tu mai mult să-L doreşti, să-L cauţi, să alergi în urma Lui.

„Lumina lui Hristos luminează tuturor”. Aşadar umblaţi până când aveţi lumină, ca să nu vă cuprindă pe voi întunericul. Că cel ce umblă întru întuneric, nu ştie unde merge.

Iubiţii mei fraţi,

Acestea sunt gândurile şi îndemnurile pe care le-am desprins din Sfânta Evanghelie şi le-am pus ca un dar înaintea inimilor dumneavoastră la denia din seara aceasta. Luaţi deci şi gustaţi. Nimeni nu vă sileşte, nimeni nu vă opreşte. Dar nu uitaţi că mâine Iisus Hristos Se va vinde pe treizeci de arginţi şi Se va da în mâinile ucigaşilor, pentru păcatele noastre.

Să ne adunăm deci şi mâine seară la Biserică, ca să petrecem pe Domnul pe drumul Crucii până sus, pe Golgota. Amin!