După ce ieri am serbat Naşterea Domnului, astăzi, a doua zi, o serbăm şi pe cea prin care ne-a venit bucuria acestui mare praznic al creştinătăţii, Crăciunul, adică pe Maica Domnului, Fecioara în care Însuşi Hristos, Fiul lui Dumnezeu, S-a întrupat, pentru a noastră mântuire. Aceasta este una din sărbătorile de astăzi. (...).

Şi aţi auzit cântările Învierii, pentru că Duminica preaslăvim învierea Domnului, prima zi a săptămânii, în care am fost eliberaţi de păcat. Tot astăzi îl prăznuim şi pe Sfântul Eftimie cel Nou care, alături de Sfântul Sava cel Sfinţit, ne-a lăsat nouă rânduielile slujbelor.

Observaţi că rânduielile slujbelor sunt deosebite, organizate, cu scop precis şi cu semnificaţie. Tot ce se-ntâmplă, tot ce se spune, toate gesturile înseamnă ceva. Ei bine, el, cel pe care-l prăznuim astăzi, a consemnat aceste rânduieli şi aşa au ajuns până la noi. (...).

Tot astăzi prăznuim şi un sfânt din părţile noastre. Se numeşte Sfântul Nicodim de la Tismana. Acest Nicodim, trăitor în Sfântul Munte, a venit la noi şi a organizat viaţa călugărească pe teritoriul patriei noastre. Mai întâi a zidit o mănăstire cu numele Vodiţa, undeva lângă Porţile de Fier. Ruinele ei se pot vedea şi astăzi. Apoi a zidit o altă mănăstire, Mănăstirea Tismana – pe care mulţi o cunoaşteţi, pentru că aţi vizitat-o - unde-şi are mormântul. Moaştele lui nu sunt acolo, se păstrează numai un deget. De ce? Pentru că au fost ascunse de frica năvălitorilor şi Sfântul, până astăzi, n-a binevoit să le descopere. Unii sfinţi (...) nu lasă, având trecere la Dumnezeu, să se împartă corpul lor neputrezit. Alţii sunt mai binevoitori şi lasă ca o parte din corpul lor să se împartă la mai multe biserici, spre mai multă evlavie şi spre a se putea închina mai mulţi la corpul lor preaslăvit. De ce nu putrezeşte? Pentru că nu mai poate să putrezească ceva care a fost pătruns de Duhul Sfânt.

Aţi auzit astăzi, la Apostol, zicându-se aşa: „Roada Duhului este dragostea, bunătatea, îndelunga răbdare, blândeţea...”. Nu le avem pe acestea? Înseamnă că n-avem pe Duhul Sfânt în noi, adică puterea lucrătoare a lui Dumnezeu. De aceea, se cunoaşte care este creştinul care Îl are pe Duhul Sfânt şi care este creştinul care nu-L are pe Duhul Sfânt. Amândoi sunt creştini, dar unul Îl are şi altul nu-L are. Cum se cunoaşte? Din ce face el, din cum se manifestă el, din cum reacţionează el.

Sfântul Nicodim de la Tismana a făcut multe minuni. V-aş istorisi două, impresionante. Domnitorul Ungariei de atunci, sub a cărui stăpânire eram şi noi, avea o fată bolnavă de epilepsie. Închipuiţi-vă câţi bani cheltuise cu ea şi nimeni nu putuse s-o vindece. A mers la Sfântul, Sfântul s-a rugat şi a vindecat-o. Domnitorul i-a spus aşa: „Eu sunt catolic, vreau să trec la Ortodoxie. Ai făcut o minune pentru mine şi un bine. În Biserica Ortodoxă există puterea lucrătoare a lui Dumnezeu. Dar, pentru o mai bună încredinţare şi ca să o fac cu toată inima şi convingerea, fă te rog pentru mine o minune”. „Ce minune?”, a întrebat Sfântul, care era stareţul Mănăstirii Tismana. „Fă o minune. Stai în foc. Să facem un foc şi tu să stai în foc”. Şi au făcut un foc mare. Stareţul, Sfântul Nicodim, a slujit Sfânta Liturghie, la sfârşit a luat Sfânta Evanghelie şi Crucea şi îmbrăcat în veşminte, a intrat în foc. Şi a stat ce a stat acolo, până când domnitorul, plângând, a zis: „Ieşi, sfinte, de acolo şi botează-mă!”. S-a botezat şi a trecut la Ortodoxie.

Ca mulţumire, în fiecare an organiza hramul bisericii, la Adormirea Maicii Domnului. Când Adormirea Maicii Domnului pică lunea, miercurea sau vinerea, la mănăstire se mănâncă peşte, nu se mănâncă deloc carne.

Într-un an, neştiind el rânduielile, a venit pregătit să dea de mâncare la mulţime de credincioşi. Cred că vă închipuiţi cum arăta mănăstirea şi împrejurimile mănăstirii la vremea aceea. Cu mii, cu zeci de mii de credincioşi. Aşa era atunci... . Astăzi s-au mai răcit credincioşii şi vin mai puţini. Chiar şi de hram, chiar şi Duminica şi de sărbători, credincioşii noştri – nu numai la noi, ci în toată ţara - vin mai puţini la biserică. (...). Închipuiţi-vă, deci, la hramul Mănăstirii Tismana, câtă lume trebuia hrănită la vremea aceea. A venit domnitorul cu tot ce trebuie şi a preparat mâncare. A venit însă cineva şi i-a spus: „Ştie stareţul că tu ai preparat mâncăruri de carne în atâtea tuciuri, în atâtea vase?”. Zice: „Nu ştie, dar nu trebuie aşa?”. „Nu trebuie”. Astăzi este vineri, sărbătoarea a picat vineri şi se mănâncă numai peşte”. S-a înfricoşat el şi a ascuns fapta lui, a pus capacele peste toate vasele. Când stareţul a venit să binecuvânteze, a întrebat: „Ce aveţi aici?”. Domnitorul a spus: „Preacuvioase părinte, avem peşte”. „Bine. Faceţi rugăciunea”. Un diacon a zis rugăciunea cu tot poporul, iar Sfântul a dat binecuvântarea: „Doamne Iisuse Hristoase, binecuvântează mâncărurile acestea de peşte, care se vor da robilor Tăi şi pe robii Tăi, că Sfânt eşti întotdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin”. L-a salutat pe domnitor şi a urcat în peştera lui din munte, că era aşa de sfânt, puternic în rugăciune, ascet şi postitor, încât n-a rămas la masă. Şi s-a constatat minunea aceasta că, desfăcând vasele, ele erau pline cu peşte preparat.

Vedeţi, ce mare este Dumnezeu şi lucrător prin sfinţii Săi! „Minunat este Dumnezeu întru sfinţii Săi!”. Şi multe alte minuni a făcut Sfântul Nicodim şi încă face. De aceea, când avem bani de cheltuit, să mergem la iarbă verde, dar să vizităm şi mănăstirile noastre. Să ne amintim, să întrebăm: „Ce-i aici? Cum e aici? Ce s-a întâmplat aici?”. Acolo întotdeauna există o carte cu istoria mănăstirii. Toate sunt pline de minuni, pline de lucruri importante. Se cade nouă să cunoaştem toate acestea. (...).

Dumnezeu să ne ajute să înţelegem semnificaţia Crăciunului, sărbătoarea de astăzi. Sărbătoarea de mâine: Sfântul Ştefan. Amin.