Predică la Duminica dinaintea Botezului Domnului - IPS Irineu Pop-Bistriţeanul

„Pocăiţi-vă, că s-a apropiat Împărăţia cerurilor!” (Mt. 3, 2), a strigat Sfântul Ioan Botezătorul. Ce este Împărăţia lui Dumnezeu? Nu-i altceva decât o stare sau o condiţie în care Dumnezeu este Împărat şi împărăţeşte.

Dreptmăritori creştini,

 

Se apropie slăvitul praznic al Bobotezei, pe care trebuie să-l întâmpinăm cu bucurie, cu vrednicie şi recunoştinţă, fiindcă, intrând în repejunile Iordanului, Mântuitorul nostru ia asupra Sa păcatele noastre ca să ne scape de ele.

La pregătirea noastră pentru sărbătoare ne ajută Sfântul Ioan Botezătorul, pe care pericopa evanghelică de astăzi îl prezintă drept „glasul celui ce strigă în pustie: Gătiţi calea Domnului, drepte faceţi cărările Lui” (Mc. 1, 3).

El a venit să defrişeze pădurea păcatelor şi a nelegiuirilor umane, pentru ca oamenii să poată primi „Calea, Adevărul şi Viaţa”, prin Hristos. El a deschis uşa ca să intre Stăpânul ceresc pe arena acestei lumi, stigmatizată de blestem şi de moarte.

El i-a pregătit pe oameni pentru venirea Izbăvitorului, botezând şi „propovăduind botezul pocăinţei spre iertarea păcatelor”. Esenţa predicii sale este: „Pocăiţi-vă, că s-a apropiat Împărăţia cerurilor!” (Mt. 3, 2; cf. Mc. 1, 15), fiindcă numai pocăinţa pregăteşte calea, ca Hristos şi Împărăţia Lui să vină la noi cu putere.

 

Iubiţi credincioşi,

 

POCĂINŢA este, cum spunea poetul Robert Frost (†1963), „revoluţia unui om”, o revoluţie nu împotriva lumii sau a altor oameni, ci împotriva răului din noi. Când am păcătuit, nu putem suporta mustrările conştiinţei şi nopţile fără somn. Ce-i de făcut cu aceste sentimente de vină? Le putem scoate din minte sau uita, aceasta fiind o înăbuşire, dar ea nu merge, fiindcă poate produce boală mintală.

Alternativa înăbuşirii este pocăinţa, care înseamnă că eşti cinstit în faţa lui Dumnezeu, nu ascunzi păcatul, îl recunoşti, îl mărturiseşti şi cauţi iertarea lui Hristos, Care, prin Sfântul Ioan Iacob, ne zice fiecăruia din noi: „Negura păcatului,/Cuprinzând viaţa ta,/Eu sunt Soare neapus:/Vino la lumina Mea!”.

Ce cere adevărata pocăinţă? Ea cere cinci lucruri foarte importante! MINTE SCHIMBATĂ – cuvântul grecesc pentru pocăinţă este „metanoia”, care înseamnă chiar schimbarea minţii. Aceasta te ajută să vezi acel rău din mintea ta, care te-a făcut să acţionezi greşit.

Apoi, te ajută să actualizezi „mintea lui Hristos”, Care locuieşte în tine de la Botez, aducându-I Lui „gânduri nemuşcate de fiare”, cum zice Sfântul Marcu Ascetul. Aşa a făcut Zaheu, vameşul din Ierihon.

INIMĂ SCHIMBATĂ – este inima ce exprimă adevărata tristeţe pentru păcat; inima e centrul spiritual al fiinţei umane, eul cel mai adânc şi adevărat, care e menit să fie sălaş pentru Hristos.

Nicolae Cabasila spune: „Inima omului a fost creată pe măsura lui Hristos, o raclă atât de largă cât să încapă pe Dumnezeu în ea; de aceea, aici jos nimic n-o satură, căci inima omului este însetată de infinit”. Aşa a simţit femeia păcătoasă din Evanghelie.

DIRECŢIE SCHIMBATĂ – schimbarea minţii şi a inimii, prin pocăinţă, duce la schimbarea direcţiei vieţii. Cuvântul evreiesc pentru pocăinţă înseamnă „a te întoarce”, adică să lepezi răul, întorcându-ţi faţa spre Dumnezeu. Sfântul Apostol Pavel s-a întors, pe drumul Damascului, devenind din prigonitor un atlet al lui Hristos. Nici nu se poate altfel, că la aceasta ne cheamă Domnul.

VIAŢĂ SCHIMBATĂ – este necesară, după îndemnul Sfântului Ioan Botezătorul: „Faceţi roade vrednice de pocăinţă” (Lc. 3, 8). Nu-i suficientă căinţa şi mărturisirea, ci acestea trebuie exprimate printr-o viaţă nouă. Mântuitorul Iisus zice: „Pomul bun face roade bune”. Pocăinţa lăuntrică se manifestă şi în afară. Trebuie să înlocuim cuvintele rele cu cele bune, necinstea cu cinste, mândria cu smerenie, ura cu iubire.

SLUJIRE SCHIMBATĂ – o viaţă schimbată duce la o slujire schimbată. Mântuitorul l-a întrebat pe Simon Petru, de trei ori: „Mă iubeşti tu pe Mine?”, pentru a-i adânci pocăinţa acestuia, care, de trei ori, se lepădase. L-a chemat din nou la slujire spunându-i: „Paşte oile Mele!”.

Pocăinţa înseamnă că noi încetăm să slujim păcatul, sinea şi idolii şi ne întoarcem la adorarea şi slujirea adevăratului Dumnezeu. Aşa a procedat şi Fericitul Augustin.

Pocăinţa este deci, cu adevărat, „revoluţia unui om”, implicând o minte schimbată, o inimă schimbată, o direcţie schimbată, o viaţă schimbată şi o servire schimbată.

Aceasta este ca şi cum ai spune: „Am fost orb şi acum văd, am fost pierdut şi sunt aflat, am fost mort şi am înviat!”. Sfântul Paisie zice: „Fără puterea şi lumina Ta, Hristoase, orice am face, ne paşte primejdia de a ne pomeni pe alt drum decât pe cel care duce spre Tine”.

Dacă am devenit fii ai nelegiuirii, slujind duhurilor viclene prin patimile noastre necurate, există totuşi o cale de mântuire şi o nădejde de iertare. Aceasta este pocăinţa, despre care Sfântul Ioan Gură de Aur vorbeşte aşa: „Nici un păcat nu este atât de mare, ca el să nu poată cuceri generozitatea Stăpânului. Chiar dacă cineva este închinător la idoli, sau un desfrânat, puterea iubirii Stăpânului este destul de mare ca să facă toate aceste păcate să dispară şi să-l facă pe păcătos să strălucească mai mult decât razele soarelui...”. Şi Hristos Însuşi, adresându-Se întregului neam omenesc, a zis: «Veniţi la mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi!»”.

Tâlharul pocăit, care a fost răstignit alături de Iisus, s-a îndreptat spre Domnul cu pocăinţă, zicând: „Pomeneşte-mă, Doamne, când vei veni în Împărăţia Ta!”. Şi Iisus i-a zis: „Adevărat grăiesc ţie, astăzi vei fi cu Mine în Rai!” (Lc. 23, 42-43). El era un tâlhar care a furat cai, bijuterii, bani. Dar, acum el fură cerul. El fură încuietoarea uşii cerului cu cheia pocăinţei.

„Pocăiţi-vă, că s-a apropiat Împărăţia cerurilor!” (Mt. 3, 2), a strigat Sfântul Ioan Botezătorul. Ce este Împărăţia lui Dumnezeu? Nu-i altceva decât o stare sau o condiţie în care Dumnezeu este Împărat şi împărăţeşte.

Dumnezeu a invadat lumea noastră la primul Crăciun. El a venit să ierte, să ilumineze, să povăţuiască şi să facă toate lucrurile noi. El a venit să domnească, nu stând pe vreun tron pământesc, ci stând pe tronul inimii tale şi al inimii mele!

 

Iubiţii mei,

 

Iisus Hristos, Domnul slavei, nu intră la noi până nu-I deschidem de bunăvoie cămara tainică a sufletului nostru. Mielul lui Dumnezeu nu pătrunde în noi până nu acceptăm să se înlăture din calea Lui bolovanii păcatului şi colţurile nelegiuirii.

Iată cât de important este botezul pocăinţei purificatoare, predicat de Sfântul Prooroc Ioan, în pustia Iordanului. Iată cât de actual este mesajul său, pe care ni-l adresează în Evanghelia acestei Duminici, zicând: „Gătiţi calea Domnului, drepte faceţi cărările Lui!” (Mc. 1, 3).

Trăim într-un timp în care oamenii Îl refuză cu încăpăţânare pe Dumnezeu şi tot mai mulţi devin astăzi victime ale păcatului şi sunt incapabili de iubire. În zilele noastre, drepturile omului sunt călcate în picioare, nedreptăţile cresc, violenţele explodează ameninţător, iar războaiele se întind tot mai mult.

Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne cheamă să ne încredinţăm Lui, Care este Împăratul lumii mântuite, singurul Suveran Care ne poate da pace şi siguranţă, iubire şi iertare.

Biserica noastră, ca o Mamă duhovnicească, ne îndeamnă să ne întoarcem la Domnul, pe calea postului şi a rugăciunii, a înfrânării şi a pocăinţei. Să fim siguri că nu putem face adevărata pocăinţă dacă neglijăm citirea cuvântului Scripturii, Sfânta Liturghie şi Spovedania.

Trebuie să fugim de lenevia spirituală, de mediocritatea ucigătoare şi să trăim în voia lui Dumnezeu, de la Care ne vine speranţa, bucuria şi tot darul cel desăvârşit. Toate acestea vi le pun la suflet acum, la început de An Nou, pe care doresc să-l petreceţi cu sănătate, spor duhovnicesc şi împliniri binecuvântate. Amin.

De la același autor

Ultimele din categorie