Sfântul Antonie ne învață: „Temeți-vă de slava care vă poate veni de la faptele voastre mărețe sau bune. Când vor începe să vă laude pentru lucrările voastre, voi să nu vă bucurați, nici să vă îndulciți de acele laude, ci să luptați pururea ca faptele și lucrările voastre bune să fie în ascuns, și nimănui să nu îngăduiți să grăiască despre ele.” Câtă pace și câtă bucurie nu ar domni și în zilele noastre pe acest pământ, dacă măcar o parte din oameni ar urma sfatul acesta al Sfântului Antonie! Căci iată, chiar dacă Sfântul Teofil a viețuit neștiut ca monah la Sfântul Munte Athos, el s-a făcut vestit în toate patriarhiile Răsăritului, și pentru marea lui învățătură, și pentru asceza și sfințenia vieții lui. S-a întâmplat odată ca Theolept, Patriarhul Constantinopolului, a sosit la Tesalonic. La vremea aceea arhiepiscopia Tesalonicului era vacantă. Creștinii din Tesalonic l-au rugat cu lacrimi pe Theolept să li-l sfințească Episcop pe monahul Teofil. Patriarhul, care era compatriot și prieten al acestuia, i-a scris o scrisoare personală, în care îl ruga să accepte scaunul episcopal al Tesalonicului. Dar temându-se de slava de la oameni, și voind să se poarte smerit și față de Patriarh, Theofil s-a îmbrăcat în Marea Schimă, și i-a scris la rândul lui Patriarhului, zicându-i: „Vrând Dumnezeu, ne vom vedea unul pe celălalt în împărăția Cerurilor!” Iată cum erau uriașii duhului cei de demult, pe care Sfânta Biserică îi numește Sfinți! Ei fugeau de slava care le putea veni de la oameni, nedorind-o decât pe cea de la Dumnezeu.

(Sfântul Nicolae Velimirovici, Proloagele de la Ohrida, vol. II [iulie-decembrie], traducere Mihaela Grosu, Editura Egumenița, 2005, p. 39)