Pregătirea pacientului pentru examinarea Computer Tomograf

Interviu

Pregătirea pacientului pentru examinarea Computer Tomograf

La Spitalul Providența al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei se poate efectua examinarea Computer tomograf. Aceasta este o investigație imagistică cu o mare relevanță în diagnosticul de certitudine al multor patologii. Fiind o investigație ce presupune expunerea la radiații ionizante și uneori administrarea de substanță de contrast, pregătirea pacientului are o pondere majoră în rezultatul final. În ce constă aceasta, aflăm de la Cleopatra Timoficiuc, asistent coordonator Radiologie Imagistică Medicală în cadrul spitalului Providența.

Cum este pregătit pacientul pentru examinarea Computer tomograf?

La Spitalul Providența, pacientul este pus pe primul plan, astfel încât, chiar și în cazul examinărilor native, pacientul este informat cu privire la detaliile investigației, cât și asupra riscurilor.

Pe parcursul celor 20 de ani de experiență/ practică medicală în domeniul Radiologiei am descoperit că atunci când pacientul știe exact ce urmează să i se întâmple, el este mult mai liniștit și mai cooperant.

Examinări CT cu sau fără substanță de contrast. Care este diferența și ce trebuie să știe pacientul?

Ce trebuie să știe pacientul în cazul unei examinări native, fără contrast intravenos, este că el nu trebuie să își modifice rutina în nici un fel, ci doar să fie atent și receptiv la indicațiile medicului/ tehnicianului la momentul examinării.

La examinările cu administrare de contrast intravenos, lucrurile stau puțin diferit. Examinarea necesită o pregătire prealabilă pentru a obține cele mai bune rezultate.

În funcție de suspiciunea de diagnostic, pregătirea pacientului diferă. Astfel, pentru scanările cu contrast intravenos de rutină, pacientul va trebui să prezinte în momentul examinării o situație a funcției renale (uree și creatinină). În cazul în care aceasta este patologică pe motiv de afecțiuni renale acute sau cronice, va avea nevoie de un aviz pentru examinare de la medicul nefrolog. În cazul în care pacientul are un istoric de reacții alergice la medicamente, alimente, substanța de contrast, acesta va avea aviz de examinare de la medic alergolog.

În ceea ce privește  alimentația și hidratarea înainte de examinare, ce trebuie să știe pacienții?

În cazul în care nu există contraindicații pentru administrarea de contrast intravenos, pacientului îi este recomandat să ia ultima masă cu 4 ore înainte de examinare pentru că exista posibilitatea de a resimți o senzație de greață în momentul injectării. De asemenea, contrastul intravenos poate da în momentul administrării senzația de „fierbințeală” în tot corpul și senzația de urinare iminentă. Toate aceste aspecte îi sunt explicate pacientului la începutul examinării.

Pentru unele suspiciuni de diagnostic, pregătirea pacientului este mai complexă și mă refer aici la pregătirea digestivă a acestuia cu 12 ore înaintea examinării. Această pregătire va fi făcută în acord cu recomandările medicilor gastroenterologi și îi este explicată pacientului la momentul programării și poate fi făcută de către pacient la domiciliu sau în cadru supravegheat, sub forma unei spitalizări de o zi în cadrul spitalului.

Hidratatrea pacientului în ziua examinării, după administrarea de contrast intravenos este un alt aspect la fel de important. Pacientul va fi informat de către personalul medical examinator că trebuie să consume o cantitate de minim 2 litri de lichide pentru a nu aduce prejudicii funcției renale.

Un sfat final pentru pacienți, vă rugăm!

Este foarte important atât pentru pacient, cât și pentru personalul medical examinator ca toate întrebările din consimțământ să fie parcurse, înțelese și să furnizeze informații medicale cât mai corecte. Pacientul trebuie să știe că în orice moment al investigației el nu este singur, ci este supravegheat atât video, cât și audio din camera de comandă.

***

Vă reamintim că, pentru alte informații și consultații puteți suna la unul dintre numerele de telefon ale Spitalului Providența (aflat pe Șoseaua Nicolina nr. 115, Nicolina 2, CUG, Iași): 0232 241 271 / 0730 230 030 / 0745 375 427 (mesaj pe Whatsapp).

Materialul în format AUDIO îl puteți asculta aici: https://www.youtube.com/watch?v=ApAdYF7Dzr8&t=1s

Mai multe găsiți și pe pagina de facebook a Spitalului Providența al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei: https://www.facebook.com/providenta/

Citește despre: