Atunci eşti învăţător desăvârşit, când şi prin cele ce faci şi prin cele ce înveţi duci pe ucenicii tăi, pe credincioşi, la viaţa fericită, pe care a poruncit-o Hristos. Pentru a învăţa nu-i de ajuns numai să faci. Nu-i al meu cuvântul acesta, ci al Mântuitorului. El a spus: „Cel ce va face şi va învăţa, acela mare se va chema” (Matei 5, 19). Dacă prin „a învăţa” Hristos ar fi înţeles „a face”, n-ar mai fi trebuit să spună: „şi va învăţa”, ci ar fi fost de ajuns să spună atât: „cel ce va face”. Dar aşa, din pricină că a vorbit separat de amândouă, a arătat că una este a face, şi altceva este a învăţa cu cuvântul şi că e nevoie de amândouă pentru o desăvârşită zidire sufletească.

Oare n-auzi ce spune preoţilor din Efes vasul cel ales (Fapte 9, 15) al lui Hristos? „Pentru aceea privegheaţi, spune el, aducându-vă aminte că trei ani, noaptea şi ziua, n-am încetat să vă învăţ cu lacrimi pe fiecare din voi” (Fapte 20, 31). Ce nevoie mai era de lacrimi sau de învăţarea cuvântului, dacă viaţa sa apostolică lumina aşa?

(Sfântul Ioan Gură-de-Aur – Despre preoţie, Editura Sophia, Bucureşti, 2004, pp.146-147)