Când vine harul, uiți și mâhnirile, și ostenelile, și toate merg bine. Însă atunci când vine întristarea, uiți de mângâierile harului și spui: „Dumnezeu m-a părăsit. Nici să mă rog nu mai pot, parcă aș fi sortit iadului”.

Când te cercetează harul uiți de amărăciunea durerilor, iar atunci când ești cuprins de întristare, uiți de dulceața harului. Așa este. În felul acesta omul învață să se smerească. „Dar nu eu, ci harul lui Dumnezeu care este întru mine” (I Corinteni 15, 10), precum spune Apostolul.

(Ieromonahul Iosif Aghioritul, Starețul Efrem Katunakiotul, Editura Evanghelismos, p. 237)