Pricina tulburării inimii este necredinţa; pricina liniştii inimii, a păcii harice a inimii, este credinţa. Atunci când lucrează cu îmbelsugare credinţa, întreaga fiinţă a omului se cufundă într-o îndulcire duhovnicească şi prea-mângâietoare de sfinţita pace a lui Hristos, parcă hrănindu-se si umplându-se în chip covârşitor de această simţire, îmbătată de ea, fiinţa omului se face nesimţitoare faţă de săgeţile tulburării. Pe bună dreptate au grăit Părinţii: „credinţa este smerenie”, „a crede înseamnă a petrece întru smerenie şi bunătate". Această înţelegere a credinţei şi smereniei se dobândeşte prin sfintele cercări ale vieţii călugăreşti nerătăcite.

(Sfântul Ignatie Briancianinov, Cuvinte către cei care vor să se mântuiască, Traducere de Adrian si Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, Bucureşti, 2000