Desfătarea duhovnicească nu este o nevoie a lucrurilor celor trupeşti, nici nu se află în afara sufletelor celor care o primesc. Că de n-ar fi aşa, după cuvintele: „Împărăţia Cerurilor este înăuntrul vostru” (Luca 17, 21), şi „Vie împărăţia Ta” (Matei 6, 10), de altfel materia lucrurilor simţite am avea-o înlăuntrul nostru, ca o arvună a desfătării, pe care o simţim din lucruri. Că sunt de acelaşi fel: câştigul cu arvuna şi întregul cu partea. Şi simţirea aceasta, ca într-o oglindă, arată că am câştigat asemănarea aceea, deşi nu în chip ipostatic. Iar de este adevărat, ceea ce mărturisesc tâlcuitorii Scripturii, atunci simţirea aceasta este lucrarea Duhului Sfânt şi este o parte din acel întreg (al vieţii viitoare).

Iubitor de virtute nu este cel ce cu nevoinţă face bine, ci acela care cu bucurie primeşte relele ce-i vin. Nu e lucru mare să sufere cineva scârbele pentru virtute, ci mai mare lucru e să nu greşească mintea în alegerea voinţei ei celei bune, când trupul stârnit o momeşte. Toată pocăinţa, după o lipsă de stăpânire de sine, nici nu se face izvor de stăpânire, nici nu se socoteşte la plată, celor ce o simt (se pocăiesc).

Apără pe cel ce a greşit, dacă nu cumva te păgubeşte. Și așa, pe el îl faci să aibă îndrăzneală, iar pe tine mila Stăpânului tău te va ridica. Adu un cuvânt de întărire celor neputincioşi şi celor mâhniţi în inima lor, în măsura în care ai dare de mână, şi în măsura în care te întăreşte dreapta ta, cu care ţii toate (după măsura în care ai avere şi putere).

Ia parte la durerile inimii altora, cu osteneala rugăciunii tale şi cu zdrobirea inimii tale, şi la cererea ta se va deschide izvor de milă.

Osteneşte-te mereu cu rugăciuni înaintea lui Dumnezeu, cu inima plină de gânduri curate şi plină de smerenie, iar Dumnezeu va păzi inima ta de cugete necurate şi spurcate, ca nu cumva prin tine să se ocărască calea lui Dumnezeu. 

(Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte despre nevoință, Editura Bunavestire, Bacău, 1997, pp. 148-149)