Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi afla; bateţi şi vi se va deschide. Că oricine cere ia; şi cel ce caută găseşte, şi celui ce bate i se va deschide. Şi care tată dintre voi, dacă îi va cere fiul pâine, oare, îi va da piatră? Sau dacă îi va cere peşte, oare îi va da, în loc de peşte, şarpe? Sau dacă-i va cere un ou, îi va da scorpie? Deci dacă voi, răi fiind, ştiţi să daţi fiilor voştri daruri bune, cu cât mai mult Tatăl vostru Cel din ceruri va da Duh Sfânt celor care îl cer de la El! (Luca 11, 9-13) (Miercuri în săptămâna a 23-a după Rusalii)

Îndemnurile practice date de Domnul Iisus ucenicilor Săi și mulțumilor venite să Îl asculte se întind pe multe capitole din Evanghelii. Sfântul Luca nu le-a compactat așa cum făcuse Matei, în ceea ce se cheamă „Predica de pe munte”, iar aceasta poate și din motivul că, desigur, Domnul repeta unele dintre cuvintele Sale. Interlocutorii se schimbau. Până și la școală învățătorul explică elevilor același lucru de mai multe ori pentru a fi memorat și înțeles bine. Tot astfel și Domnul Hristos repetă cuvinte, pilde, ba mai mult chiar și unele minuni par a se întâmpla de mai multe ori, ceea ce nu înseamnă că e o confuzie în scrierile Evangheliștilor, ci mai degrabă că Mântuitorul Se apleacă milostiv asupra neputințelor oamenilor de mai multe ori, de câte ori e nevoie. Așa cum poruncește să iertăm păcatele de șaptezeci de ori câte șapte, tot așa probabil că a repetat de șaptezeci de ori câte șapte cuvintele mângâietoare, adică vindecările sufletești sau minunile, adică vindecările trupești, fie către persoane diferite, fie către alții. 

În scurtul text evanghelic din această zi, Hristos îi încredințează pe ucenici că dacă vor cere ceva, li se va da. Cuvântul este întărit de expresiile similare: „Căutați și veți afla”, respectiv „Bateți și vi se va deschide”. Ne întrebăm oare, cum așa? De câte ori nu cerem ceva de la Dumnezeu și nu primim? De câte ori trecem prin nereușite, încercări grele, necazuri, eșecuri? A uitat Hristos de cuvântul pe care Însuși l-a dat? Un prim răspuns, vădit pietist, ar fi: „pentru păcatele mele nu mi se dă când cer, nu mi se deschide când vreau”. Se poate ca și un astfel de răspuns să fie adevărat. Dar pe lângă aceasta, cu siguranță că se poate vorbi și de o altfel de pedagogie divină, fără să excludă răspunsul de mai sus. Anume că Hristos ne lasă să ne rugăm mai mult: așa ne antrenăm mai mult mintea să fie aproape de El și ne aprofundăm rugăciunea. Atunci când cerem, trebuie să ajungem să cerem din profunzimea inimii. Se spune în popor că atunci când voiai să spui ceva, dar în cursul convorbirii, după vreo întrerupere uitai ce aveai de zis, înseamnă că ori era vorba de vreo minciună, ori era pur și simplu un lucru neimportant. Tot la fel stau lucrurile și la rugăciune: dacă e una superficială, spusă o dată și gata, e foarte posibil ca dorința să nu fie una din inimă, credința să nu adâncească omul în unirea sa cu Dumnezeu.

În următoarele versete, Hristos dă de înțeles că Dumnezeu ascultă rugăciunea și dă oamenilor tot ceea ce e mai bun. După cum un tată dă fiului său pâine și nu piatră, ori pește și nu șarpe, adică îi oferă ceva bun și nu un surogat, o păcăleală, tot la fel face și Dumnezeu cu noi, ba chiar mai mult. Niciodată cerând un ou, spune Iisus, omul nu primește de la Dumnezeu scorpie, adică un animal care nu numai că nu e de mâncare, ci e și otrăvitor. 

Omul e rău, constată Domnul Iisus. Și nu e o exagerare. Înaintea lui Dumnezeu chiar și cel mai sfânt dintre oameni e nevrednic. În rugăciunea a cincea de la Sfântul Maslu se spune: „Că de vei intra în judecată cu robii Tăi, nimeni nu va fi aflat curat de întinăciune, ci va amuţi toată gura, neavând ce răspunde, pentru că toată dreptatea noastră este înaintea Ta ca o cârpă lepădată”. Faptele noastre bune nu sunt un merit de-al nostru, ci împlinirea a ceea ce este de fapt firesc, spune Domnul altădată (Luca 17, 10). Dacă se întâmplă așa, atunci sigur că Tatăl Cel ceresc, Cel care dă astăzi – și nu amână pe mâine – pâinea noastră cea de toate zilele, Cel care ne iartă greșelile, Acesta va da pe „Duhul Sfânt celor care îl cer de la El”. În această ultimă frază, Domnul ne arată ce trebuie să cerem de fapt în rugăciunile noastre. Spunea că nu trebuie să ne îngrijim pentru ziua de mâine fiindcă Dumnezeu Se îngrijește și de păsările cerului și de crinii care nu torc și nu țes. Dar noi, oamenii, care suntem „fiii Săi” trebuie să ne străduim să cerem primirea Duhul Sfânt. Iar Duhul Sfânt, cu delicatețe, nu vine fără voința omului, nu se instalează arbitrar, nici nu obligă pe om să Îl primească. El Se dă celor care Îl cer de la Tatăl Cel ceresc, cu cuget curat.