Întâiul aşezământ şi rânduială în viaţa noastră de obşte, pe care şi într-un mic, si într-un mai mare număr de fraţi ferit l-am păzit şi până acum, cu darul lui Dumnezeu, îl păzim, este acesta:

Ca nici unul dintre fraţi, nici într-un chip să nu aibă nici un fel de osebită agoniseală mişcătoare sau nemişcătoare, nici până în cel mai mic lucru, şi nici să numească ceva al său, ci pe toate cele de la Dumnezeu trimise către alcătuirea vieţii de obşte, de obşte a le avea. Iar pentru buna rânduială, egumenul dator este, nevoia fiecărui frate în hrană şi în haine şi în celelalte de trebuinţă socotind ca un părinte de fiii săi duhovniceşti grijindu-se, să rânduiască, după Dumnezeu, dând fiecăruia după trebuinţele cele de nevoie, ca şi primirea celor de nevoie ale fiecărui frate să fie după ascultarea şi lepădarea voii sale, dar nu după alegerea de la sine putere. Şi acest aşezământ sau rânduială l-am pus, cu darul lui Hristos, ca un început şi temelie vieţii noastre de obşte, cu adeverire cunoscând că din aceasta răsare întru fraţii cei ce vieţuiesc de obşte adevărata către Dumnezeu şi către aproapele dragoste, blândeţea, smerenia, pacea, buna înţelegere şi tăierea întru totul a voii sale. Şi unii fraţi ca aceştia vor putea face ascultarea nu ca pe o agoniseală vremelnică, nici pentru slava şi cinstea, şi odihna cea trupească, nici pentru alt oarecare gând omenesc, ci numai pentru mântuirea lor. Şi din aceasta, în ei poate fi o inimă şi un singur suflet. Iar mândria cea mirenească, ura faţă de aproapele, pizma, duşmănia, pomenirea de rău şi celelalte răutăţi, acestea nu-şi au încăpere întru fraţii cei ce se depărtează de averea deosebi. Căci din averea cea deosebi se naşte în viata de obşte toată răutatea, toată călcarea poruncilor lui Dumnezeu, iar cel ce îndrăzneşte a avea în viaţa de obşte o oarecare, cât de puţină agoniseală deosebi, unul ca acela, după cuvântul Sfântului Vasile cel Mare, se face un al doilea Iuda, fiind vânzătorul adevărului, precum şi acela al Domnului.

Văzând din de Dumnezeu insuflatele scripturi ale purtătorilor de Dumnezeu Părinţi această răutate şi vătămare de suflet ce iese din averea cea deosebi în viaţa de obşte, foarte mult mă înspăimântam cu sufletul, ca nu cumva această pierzătoare de suflet boală să aibă încăpere în viaţa noastră de obşte şi să-i pricinuiască desăvârşită pustiire. De aceea, mai vârtos decât de toate, am avut sârguitoare purtare de grijă, ca fiecărui frate, care se dă în viaţa de obşte şi în ascultare, să-i descopăr aparte din Sfânta Scriptură că nici într-un chip nu se cuvine să aibă nici un fel de avere deosebi până la ultima sa suflare. Şi acestei învăţături toţi fraţii într-un suflet supunându-se, cu foarte multă ferire se păzesc, încât nici în minte îi vine cândva vreunuia dintre ei să agonisească ceva deosebi, îndestulându-şi toate trebuinţele cele pentru alcătuirea vieţii cu cele trimise de Dumnezeu.

(Sfântul Paisie de la Neamț, Cuvinte și scrisori duhovnicești, Editura Doxologia, Iași, 2010, pp. 121-122)