Sfântul Antonie cel Mare a văzut răspândite peste pământ toate cursele celui viclean şi a strigat plin de tulburare: „Cine va putea să scape de acestea?" dar a auzit un glas care i-a răspuns: „Cei ce au smerită cugetare!"

Nu întâmplător Mântuitorul a aşezat smerenia ca temelie a fericitei vieţi duhovniceşti: „Fericiţi cei săraci cu duhul, că acelora este împărăţia Cerurilor” (Mt. 5:3). Dacă vrem să dobândim duhul păcii, prin care să ajutăm miilor de credincioşi din jurul nostru să se mântuiască, se cuvine să începem a duce o viaţă duhovnicească, aşezând ca temelie a sa smerenia. Într-această virtute a celor săraci cu duhul stă ascunsă pacea duhovnicească, despre care vorbeşte Sfântul Serafim din Sarov. Către dobândirea acestei păci ne îndrumă neîncetat Mântuitorul, după cum ne povăţuieşte: „[să] vă învăţaţi de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima, şi veţi afla odihnă sufletelor voastre” (Mt. 11:29).

 

(Arhim. Serafim Alexiev, Viața duhovnicească a creștinului ortodox, Editura Predania, București, 2010, p. 17)