Prima lui arvună este desfătarea de mâncări, ca să-l arunce apoi pe monah în curvie. De aici și luptă împotriva lui, întreținând aprinderea, care este duh pierzător, luând multe chipuri și înșelând mintea. Aceasta este cea dintâi materie care cheltuiește rău osteneala monahului și spin spre întinăciunea trupului și a duhului. De aceea, trebuie ca printr-o mai deasă înfrânare să ne lepădăm de lume și, curățindu-ne cugetele prin neîncetată meditație și rugăciune, să ne oprim de la pofte.

Fiindcă doctorul este pentru suferință și aduce vindecarea. Iar monahul care stă drept în lupta vitejească îi rușinează pe demoni. Căci știu și sunt încredințat că demonii iau felurite chipuri pentru fiecare, unii se prefac în tauri, ispitind pe monah prin frică, unii îl rătăcesc prin dregătorii și puteri și îi împrăștie mintea de la poruncile lui Dumnezeu, alții îl farmecă pe monah cu frumusețe străină, alții doboară puterea smereniei prin mândrie, ba încă fac sufletul să cadă și în distracții pământești și în daraverile bogăției, în primirea plocoanelor, orbindu-l de la evlavia față de virtuți, și, trăgându-l în iureșul și zăpăceala lumii, îl osândesc focului veșnic.

De aceea și Domnul zicea: „Cele căzute între spini sunt cei ce aud cuvântul. Și grija veacului acestuia și înșelăciunea avuției înăbușă cuvântul și îl fac neroditor”.

(Sfântul Simeon Stâlpnicul din Muntele Minunat, Cuvinte ascetice, Editura Doxologia, Iași, 2013, p. 106)