Omul – ca iarba, și mult îi trebuie ca să fie cosit? O singură clipă poate să-i zdruncine de tot sănătatea și să-i arunce trupul fie în mormânt, fie pe patul unei boli chinuitoare și îndelungi. Evanghelia ne învață că niciun necaz nu poate să vină asupra noastră fără voia lui Dumnezeu.

De pe patul de boală mulțumiți lui Dumnezeu, așa cum I-a mulțumit de pe mormanul de gunoi Iov, acoperit cu bube puturoase. Prin mulțumirea adusă lui Dumnezeu este tocit ascuțișul cumplit al bolii! Prin mulțumirea adusă lui Dumnezeu, bolnavul primește mângâiere duhovnicească! Inima povățuită și îndulcită de mulțumirea adusă lui Dumnezeu este înnoită prin puterea credinței vii. Luminată deodată cu lumina credinței, mintea începe să contemple minunata Purtare de grijă dumnezeiască, ce priveghează neadormit asupra întregii făpturi. Această contemplare duce la răpirea duhovnicească; sufletul începe să-I mulțumească din belșug lui Dumnezeu, să-L slavoslovească, începe să laude sfânta Lui Purtare de grijă, să se încredințeze sfintei Lui voi.

Patul de boală devine adeseori loc al cunoașterii de Dumnezeu și de sine. Suferințele trupului devin adeseori pricină de plăceri duhovnicești, și patul de boală este înrourat cu lacrimi de pocăință și lacrimi de bucurie în Dumnezeu.

(Sfântul Ignatie Briancianinov, De la întristarea inimii la mângâierea lui Dumnezeu, Editura Sophia, 2012, pp. 159-160)