1969, Duminică

Predica de astăzi a părintelui G.T. reaminteşte rugăciunea zilei de miercuri. Prin păcatele noastre îl răstignim pe Hristos, prin gândurile noastre necurate îl batjocorim.

Într-un anume sens, păcatul cu ghidul e şi mai abject decât cel cu fapta pentru că - nevăzut - îl însoţeşte necesarmente făţărnicia, impostura. Eşti în privilegiata situaţie a escrocului faţă de spărgător, care-şi riscă, el, viaţa; a hoţului din casă (de care nu te poţi feri) faţă de tâlharul la drumul mare, cu tot pitorescul său alai: calul, pistoalele la brâu, căciula pe-o ureche.

Cu fiecare faptă rea batem un cui în crucea Sa.

Imagine de groază.

Paharul din care gustăm la împărtăşanie e plin de sângele Său, sânge în care sunt toate păcatele, urgiile, ticăloşiile, meschinăriile noastre. Din ele ne adăpăm. Femeia care aduce despotului vasul plin de sângele fiului ei răpus din înaltă poruncă: na, satură-te.

Imagine de groază.

Dar mai de groază este a cuielor bătute odată cu fiecare păcat. Ce fac oamenii când, de pe crucea troiţei, crivăţul şi intemperiile au smuls trupul Domnului? Se uită, îşi văd de drum

Iar la vremea de soroc

Îl întind din nou pe cruce

Şi-i bat cuiele la loc.

(Nicolae Steinhardt, Jurnalul fericirii, Editura Mănăstirii Rohia, Rohia, 2005, pp. 228-229)