Mintea este uşor pângărită atunci când ea este atrasă de ceva rău. Inima, totuşi, nu participă imediat la pângărire. Atunci când inima a creat o bunăstare duhovnicească, dar mai târziu o pierde cumva, iar mintea începe să fie pângărită de felurite lucruri, inima nu se schimbă uşor – căci mai înainte fusese schimbată prin har şi în acest fel, răul progresează încet şi cu dificultate.

Prin urmare, e nevoie de rugăciune pentru a transforma inima din starea ei trupească, pătimaşă şi egoistă în a fi nepătimaşă, aşa încât să nu mai simtă vreo patimă. Atunci când centrul este curăţit, razele şi laturile vor deveni curate. Rugăciunea va alunga deznădejdea, disperarea, nepăsarea şi lenevia, deoarece ea va dobândi o nouă hotărâre, o dorinţă proaspătă pentru noi lupte. Deci, atunci când simţim această transformare înăuntrul nostru, atunci vom înţelege că împărăţia cerurilor este în inima noastră: Iată, împărăţia lui Dumnezeu este înăuntrul vostru (Luca 17, 21). Ea se află acolo, în inimă, acolo vom afla piatra cea mai de preţ, săpând cu rugăciunea, inspirând şi expirând şi luptând să ne păstrăm mintea concentrată în inimă. Care este piatra cea de mult preţ? Ea este harul Duhului Sfânt, pe  care  L-am primit la botez.

(Comori duhovniceşti din Sfântul Munte Athos – Culese din scrisorile şi omiliile Avvei Efrem, Editura Bunavestire, 2001, p. 317)