Mântuitorul a binevoit a Se Întrupa nu doar spre a ne mîntui atunci când păcatele, patimile ne-au biruit, când suntem împotmoliți de ele, ci și spre a ne mântui, la rugăciunile noastre, atunci când păcatul și patima încearcă pline de stăruință să pătrundă în noi când ne dau război. Nu trebuie să dormim și să ne încrucișăm mâinile ca niște puțini la suflet atunci când patimile ne luptă, ci tocmai atunci să stăm de strajă, să priveghem și să ne rugăm lui Hristos ca El să nu îngăduie să ajungem la păcat. Casa nu trebuie salvată de incediu atunci când focul s-a întins deja în ea, ci atunci când vâlvătaia este la început. Așa e și cu sufletul. Sufletul este casa, patimile sunt focul. Nu dați loc diavolului (Efeseni 4, 27)

(Sfântul Ioan de Kronstadt, În lumea rugăciunii, traducere Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2011, p. 12)