Problema răului în lume: prima întrebare-încuietoare pe care ți-o pun cei ce se miră că poți crede. Nu există explicație concludentă, răspuns categoric. Dintre toate, cel mai coerent răspuns mi se pare cel dat de Dostoievski, însușit de Pavel Evdokimov:

„Dumnezeu a creat lumea inocentă, fără de rău. Dar pe om l-a creat liber, adică liber de a crea răul, de a-l introduce în lume. Acesta e riscul pe care și l-a luat Dumnezeu prin actul creațiunii, riscul divin asupra căruia stăruie (aș zice: pe drept cuvânt) Losski în teologia apofatică. Omul a trecut de la ideea de rău, de la posibilitatea răului (știut de Dumnezeu ca virtualitate) la înfăptuirea răului. (...)

Introducerea răului în lume, ca principiu activ, este un act de creație, analog actului divin. Satana îl ispitea pe Adam șoptindu-i: „veți fi ca Dumnezeu". Grăind astfel Satana nu a mințit pe de-a-ntregul: făptura, timp de o clipă, a devenit divină; a creat paralel cu divinitatea: răul. Care a contaminat lumea”.

(Nicolae Steinhardt, Jurnalul fericirii, Editura Mănăstirii Rohia, Rohia, 2005, p. 196)