Credinţa nu constă numai în a crede că există Dumnezeu, ci în a crede şi în Pronia Lui cea atotînţeleaptă, care ocârmuieşte făpturile Sale şi orânduieşte totul spre folosul nostru; timpurile şi anii se află în puterea Lui (Fapte 1, 7) şi fiecăruia dintre noi i-a hotărât timpul vieţii înainte de existenţa noastră şi fără voia Lui nicio pasăre nu cade pe pământ şi niciun fir de păr din capul nostru nu piere (Matei 10, 29; Luca 21, 18).

Dumnezeu are grijă de noi mai mult decât avem noi înşine, El lucrează mântuirea noastră, dar, cu toate acestea, nu voieşte ca noi să o găsim în bucuriile de aici, ci în necazuri, în strâmtorări şi în boli. Oare cu uşurinţă au intrat în Împărăţia Cerească taţii şi mamele noastre? Nu mai mult pe calea cea strâmtă şi dureroasă au dobândit-o? Au suferit, dar nu s-au descurajat şi nu au deznădăjduit, şi acest lucru le-a fost bucurie în cele mai cumplite necazuri sufleteşti şi trupeşti şi, datorită răbdării şi smereniei desăvârşite, au dobândit şi desăvârşita liniştire şi chiar daruri duhovniceşti.

(Ne vorbesc Stareții de la Optina, traducere de Cristea Florentina, Editura Egumenița, 2007, pp. 163-164)