Text și context

Din capul locului, orice lectură a acestui pasaj cere remarcată frumoasa continuitate existentă între debutul capitolului și episodul în cauză. Înainte de a ieși la propovăduire, Hristos merge în pustie. Știm de la Marcu că acest moment survine Botezului realizat de către Ioan. Acolo, în locuri arareori umblate de om, prin care-și făceau adesea veacul felurite duhuri, postește timp de patruzeci de zile. Se folosește, de prilej pentru a-Și îngădui răgazul intimității cu Părintele Său, pentru a da Concurenței o lecție pe care nu o va uita degrabă și pentru a ne transmite nouă un mesaj cu valoare perenă. Cu privire la adevărata hrană, închinare și formele de manifestare ale credinței. Odată încheiată această etapă, Învățătorul se întoarce în lume.

Întemnițarea lui Ioan și începutul propovăduirii

Evenimentul e de asemenea condiționat de întemnițarea lui Ioan. Proorocul are curajul să spună lucrurilor pe nume. Critică adulterul în care trăiește regele Irod, care luase în chip nelegiuit pe soția fratelui său Filip. Cuvintele lui pică greu femeii care se dorea regină, nu concubină. Astfel, într-o societate atât de blamată de faptul de a nu fi cunoscut beneficiile lui „gender equality”, cel mai mare bărbat născut din femeie e întemnițat și ulterior, ucis în chip samavolnic. La solicitarea unei femei desfrânate.

Odată ce prima etapă are loc, Hristos își începe propovăduirea. Nu oriunde, ci în Galileaa. Probabil și din rațiuni practice. A sta în vecinătatea locului în care Ioan însuși a lucrat ar fi putut aduce o seamă de complicații. Acest lucru arată și de ce Irod îl va vedea ulterior ca fiind revenirea Proorocului. Căci propovăduirea Lui nu începuse în Iudeea, ci în Galileea. Desigur, mai important decât acest lucru îl reprezintă împlinirea proorociei. Isaia vorbise despre faptul că Iisus își va începe munca aici: „Pământul lui Zabulon şi pământul lui Neftali spre mare, dincolo de Iordan, Galileea neamurilor; poporul care stătea în întuneric a văzut lumină mare și celor ce ședeau în latura și în umbra morții lumină le-a răsărit”, va vesti profetul.

Mesajul

Mesajul propovăduirii Sale e unul clar și răspicat. Se găsește în raport de deplină continuitate cu cel al Botezătorului: „Pocăiți-vă, căci s-a apropiat Împărăția Cerurilor”, va spune și El, aidoma celui pe care regișorul evreu tocmai îl închisese. În fapt, cu El Împărăția era nu doar aproape. Sosise întru lucrare. Căci cine poate vesti mai bine Împărăția decât Împăratul însuși? Hristos e conștient de acest fapt. Dar, din smerenie, nu spune: „Eu sunt Împărăția. Eu sunt împlinirea proorociilor”. Ci cheamă. Pentru ca descoperirea făcută în mod voluntar să fie cea care aduce încredințare. Și-n plus, arată că nu s-au sfârșit toate odată cu încarcerarea Proorocului. Dimpotrivă.

În loc de concluzii

Pocăința reprezintă, apodictic, mesajul pericopei evanghelice de astăzi. E legată de apropierea Împărăției. Ori mai degrabă, de nevoia apropierii noastre de Împărăție. Căci dacă sufletul nostru nu e atins de germenii ei, nu putem să ne plasăm în vecinătatea lui Hristos. Două accente se cer totuși, puse cumsecade atunci când vorbim despre acest subiect. Cel dintâi e legat de dragoste. Căci toate gravitează în jurul ei. Pocăința nu e un fapt cerut de un Dumnezeu care ne umilește. Ci o formă de manifestare a dragostei. Când iubești pe cineva, îți pare rău de toate greșelile săvârșite în raport cu acea persoană. Uneori și de cele pe care ești pe cale să le faci. Acest lucru nu-ți scade valoarea în ochii ei. Dimpotrivă. Dacă e dragoste adevărată, ți-o crește. Căci sensibilitatea e precum sarea în bucate într-o relație trainică. Iar cel de-al doilea, e legat de propovăduirea lui Hristos. El cheamă, nu forțează. Invită. Căci cum poți să te convingi într-o măsură atât de mare de ceva, încât să fii ulterior dornic să urmezi modelul oferit de acel lucru, ori de acea persoană. Îndrăzniți!