Cu mult timp înainte, Preacuviosul Iov proorocise că Mănăstirea Poceaev va întâmpina multe necazuri. Un eveniment important, niciodată trecut cu vederea din letopiseţul mănăstirii, este următorul:

În perioada tâlhăreştii Uniaţii din părţile Ruteniei şi Galiţiei, Mănăstirea Poceaev nu a rezistat împotriva uniaţilor şi, în anul 1720, a fost luată de la dreptcredincioşi, aici fiind aduşi monahii uniaţi din ordinul basilienilor. Mănăstirea s-a aflat sub stăpânirea uniaţilor până în anul 1831. În acel an, monahii basilieni de la Poceaev, din pricina purtării lor rele din timpul răzvrătirii poloneze şi a aţâţării poporului la răzvrătire, au fost îndepărtaţi din Mănăstirea Poceaev la porunca adormitului întru Domnul împărat Nicolae Pavlovici, iar mănăstirea a fost redată ortodocşilor.

Primul întâistătător al Mănăstirii Poceaev, după revenirea mănăstirii în mâinile dreptcredincioşilor, a fost Preasfinţitul Episcop Ambrozie al Volîniei, care a ales ca reprezentant al său pe protoiereul de Kremeneţki, Grigorie Rafalski (mai apoi Înaltpreasfinţia Sa Antonie, Mitropolit de Novgorod şi Sankt-Petersburg).

(Sfântul Iov de la Poceaev, Viața. Cuvinte de învățătură. Acatistul, Editura Cartea Ortodoxă & Sophia, București, 2008, p. 20)