Aşa cum am spus mai sus, cauza căderii noastre a fost slăbiciunea credinţei noastre pe care o urmează neapărat necunoaşterea binelui desăvârşit. Aceasta la rândul lui, provoacă întunecarea ochilor noştri intelectuali şi ne face asemănători suflete, vai!, cu vitele cele fară de minte aşa cum spune şi psalmistul insuflat de Dumnezeu - căci el a cântat despre acestea într-un mod deosebit şi clar: „Omul în cinste fiind n-a priceput; alăturatu-s-a cu dobitoacele cele fără de minte şi s-a asemănat lor” (Ps. 48, 21). Protopărinţii noştri, din cauza nedesăvârşirii minţii, nu au înţeles vicleşugul şarpelui duşmănos şi, asemenea peştelui care înghite undiţa, au primit sfatul lui şi fără înfrânare au gustat din rodul pomului interzis. De aceea, prin dreapta judecată a lui Dumnezeu, au pierdut fericirea şi şederea dumnezeiască în rai. Fiind lipsiţi de luminarea dumnezeiască cea de dinainte şi supuşi imediat morţii lăuntrice, ei au primit în primul rând în ei două boli sufleteşti foarte rele: uitarea şi necunoştinţa. Din cauza acestora, au fost puternic vătămaţi ochii minţii, ei devenind astfel împreună locuitori cu diversele patimi.

(Sfântul Maxim Grecul, Viaţa şi cuvinte de folos, Editura Bunavestire, Galaţi, 2002, p. 101)