În anul 1890, tânărul Ioan Moroi s-a dus cu alți pelerini să se închine la Mormântul Domnului. Apoi, ajungând la peștera Cuviosului Xenofont, a întâlnit un pustnic sfânt care i-a spus:

- Frate Ioane, ai venit aici să cauți oameni sfinți? Niciodată în viață să nu te iei după om, oricât de sfânt ți s-ar părea. Că astăzi te folosești de el, iar mâine te poți sminti. Voiești să ai călăuză în viață? Citește Sfânta Scriptură și învățăturile Sfinților Părinți și urmează pe cât poți cuvintele lor, că de ei niciodată nu te vei sminti.[...]

Într-o vară a secat apa în fântână din cauza secetei. Atunci egumenul a spus în biserică:

- Părinților, pentru păcatele noastre ne-a luat Dumnezeu apa din fântână. Deci, să postim și să ne rugăm trei zile și trei nopți, până ne va da Dumnezeu iarăși apă în fântână. Toate ascultările din mănăstire încetează.

Într-adevăr, pentru rugăciunile părinților, a treia zi fântâna era pe jumătate cu apă. Din ziua aceea, cu binecuvântarea starețului, n-a mai secat niciodată apa din fântână. [...]

Iar pe fii săi duhovnicești îi sfătuia adeseori, zicând:

- Părinților, să nu uitați niciodată aceste trei lucruri: să aveți frica lui Dumnezeu, să vă păziți mintea curată și să nu uitați pe „Doamne Iisuse!”

(Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Editura Episcopiei Dunării de Jos, 1998, pp. 549-553)