Din soborul slujitorilor au făcut parte și părintele consilier cultural Cosmin Gubernat și părintele secretar eparhial Sofian Gaman, alături de profesori ai Seminarului hușean.

În cuvântul de învățătură adresat celor prezenți, Ierarhul Hușilor a schițat principalele repere ale vieții Sfântului Ioan Gură de Aur:

„Memoria liturgică a zilei de astăzi ni-l pune înainte, spre aducere aminte, pe unul dintre cei mai de seamă Sfinți ai Bisericii noastre – Sfântul Ioan Gură de Aur – cel care a avut un rol covârșitor în istoria Bisericii noastre, la sfârșitul secolului al IV-lea.

Biserica i-a atribuit acestui Sfânt supranumele de «Gură de Aur», pentru că Dumnezeu i-a dăruit darul elocinței (al oratoriei). Nu numai că vorbea frumos și avea o construcție a frazei deosebită ci, mai ales, cuvântul său avea puterea de a schimba viețile oamenilor. Cei care îl ascultau, se hrăneau spiritual – la modul cât se poate de propriu al cuvântului – din ceea ce rostea acest mare bărbat al Bisericii.

S-a bucurat de o educație deosebită, și-a însușit cultura vremii, așa cum era tradiția – orice tânăr care provenea dintr-o familie înstărită se putea bucura de o educație aleasă. Educație creștină, evanghelică, a primit-o de la minunata sa mamă, Antuza, care a rămas văduvă atunci când avea 20 de ani. Nu s-a mai recăsătorit, ci s-a aplecat, cu foarte multă dăruire și dragoste, asupra educației fiului său.

Când Sfântul Ioan Gură de Aur a ajuns studentul marelui retor (orator) al Antichității, Libaniu, a fost întrebat despre părinții lui. Libaniu, auzind din gura Sfântului Ioan că mama sa nu s-a mai recăsătorit, ci a trăit în văduvie până la sfârșitul vieții, a exclamat: «Uitați-vă ce femei au creștinii!». Trebuie reținut faptul că marele retor Libaniu, care a predat în celebrele școli ale celor mai importante orașe ale Imperiului, era păgân. Pe patul de moarte, Libaniu a fost întrebat pe cine ar vrea să lase urmaș la catedra de retorică, iar el a răspuns foarte prompt: «Pe Ioan Gură de Aur, dacă nu mi l-ar fi furat creștinii!».

Sfântul Ioan Gură de Aur s-a bucurat de o educație aleasă și și-a asumat cultura păgână a vremii, fapt care l-a ajutat să le deschidă inima spre creștinism și celor care erau încă în expectativă, neștiind dacă să își asume credința creștină sau să devină ostili acesteia. Pe lângă cultura păgână, pe care a cunoscut-o foarte bine, Sfântul Ioan Gură de Aur a primit și o educație creștină deosebită. Mama sa a avut un rol covârșitor în a-i inspira dragostea față de Hristos. Ulterior, Sfântul Ioan s-a retras, împreună cu un prieten de-al său, într-un loc de pustnicie, unde s-a deprins în cunoașterea perfectă a Sfintelor Scripturi, dovadă fiind nenumăratele comentarii (glose) pe marginea textelor sfinte, de care noi dispunem astăzi.”

Părintele Episcop Ignatie a prezentat un fragment dintr-o scrisoare adresată de Sfântul Ioan Gură de Aur diaconiței Olimpiada, citat deosebit de actual pentru societatea noastră:

„Olimpiada era o aristocrată, o femeie foarte bogată, dar și cu o dorință neostoită de a trăi, cât mai profund, viața în Hristos. Diaconița Olimpiada se bucura de foarte multă apreciere din partea Părinților Capadocieni. Sfântul Grigorie Teologul i-a dedicat un poem, iar Sfântul Grigorie de Nyssa i-a dedicat unul dintre cele mai frumoase comentarii la Cartea «Cântarea Cântărilor».

În anul 404, Sfântul Ioan Gură de Aur a luat calea exilului, iar din exil a trimis mai multe scrisori acestei ucenițe, diaconița Olimpiada, care rămăsese în Constantinopol. Diaconița Olimpiada a trăit o stare de deprimare (deznădejde), pentru că nu-l mai avea aproape pe cel care îi era duhovnic (călăuzitor).

Aceste scrisori ne dezvăluie sufletele frumoase ale acestor doi oameni – Sfântul Ioan Gură de Aur și diaconița Olimpiada. Un cuvânt frumos ne spune că «dacă vrei să descoperi minunăția din sufletul unui om, încearcă să-i citești scrisorile». Într-una din aceste scrisori, Sfântul Ioan o încurajează pe Olimpiada, care era deznădăjduită (deprimată) și avea luminile sufletului stinse. Acest pasaj se potrivește extraordinar de bine vremurilor pe care noi le trăim astăzi, chiar dacă a fost rostit cu atâtea veacuri înaintea noastră.

În zilele noastre, sunt foarte mulți oameni care au căzut pradă deprimării, singurătății și unor gânduri negre. Sunt oameni care trăiesc o stare de panică, vecină cu paralizia sufletului, nu mai au niciun fel de curaj, niciun fel de speranță, le este frică, iar această stare, din punct de vedere spiritual, poate să-i afecteze enorm de mult.

Sfântul Ioan Gură de Aur îi dă următorul sfat diaconiței Olimpiada: «De se năpustesc asupră-ţi mii de tulburări şi mii de necazuri, de vin în faţa ta furtuni, nimic să nu te tulbure. Dumnezeu iese în întâmpinarea noastră chiar când totul ne duce la pieire. Dumnezeu poate să scoale şi pe cei căzuţi, poate să întoarcă şi pe cei rătăciţi, poate să îndrepte pe cei ce se poticnesc, poate să scape de păcate pe cei se sunt plini de mii şi mii de păcate, poate să facă drepţi, poate să dea viaţă celor morti, poate să facă mai strălucitoare pe cele dărâmate, poate să înnoiască pe cele învechite. Dacă aduce la existenţă pe cele ce nu sunt, dacă dăruieşte fiinţa celor ce nicicând n-au fiinţă, apoi cu mult mai mult va îndrepta pe cele ce sunt şi-au fost și va ridica din deznădejde pe care sunt în pieire.»”

Preasfinția Sa a afirmat că ceea ce dă autenticitate cuvintelor Sfântului Ioan este faptul că el însuși scria pe când era în exil, calomniat și disprețuit:

„Ca să-L simțim pe Dumnezeu ca Cel care ne ridică și ne înviază din această moarte a deznădejdii, presupune să avem o credință deosebită. Credința în Dumnezeu este cea care poate constitui un reazem pentru cei care simt că se clatină, că le este sufletul dărâmat. Acest lucru este confirmat de experiența atâtor oameni, care au trecut prin suferințe cumplite, prin momente în care și-au văzut moartea cu proprii ochi. În ciuda tuturor acestor suferințe, care le-au marcat viața, au putut să le depășească și chiar să le socotească ca pe o «avere», așa cum se exprimă Sfântul Ioan Gură de Aur, pentru că au crezut și și-au pus nădejdea în Dumnezeu.

Sfântul Ioan Gură de Aur a suferit foarte mult – calomnii din partea colegilor săi (de episcopat și de preoție), prigoană din partea autorităților imperiale, batjocură pe tot parcursul drumului de la Constantinopol până în Cucuz (Armenia), unde a fost exilat și unde a murit singur, deși a fost unul dintre cei mai mari predicatori ai Antichității și ai lumii – dar și unul dintre cei mai exigenți păstori ai Bisericii.

El însuși, care a trecut prin atâta suferință, avea să spună: «aceasta este averea mea; suferința este cea care mă curăță de păcatele și patimile pe care le am». Dacă ar fi trăit o viață de huzur, de dezmăț, și ar fi rostit asemenea cuvinte, nu i-am fi dat credit, dar când știm că întreaga viață a Sfântului Ioan Gură de Aur a fost străbătută de multă suferință, aceste cuvinte capătă o altă valoare și le dăm credit.

Să ne inspire Sfântul Ioan Gură de Aur, ca să ne trăim conștient credința și să fim conectați la cultura vremii. Să nu facem abstracție de aceasta (cultura), închizându-ne, ca într-o colivie, în mediul nostru teologic. Marii Părinți ai Bisericii din veacul al IV-lea (și nu numai) au asimilat mai întâi cultura păgână, de care s-au folosit, apoi, în scrierile lor, devenind păstori de foc ai credincioșilor.”

În cadrul Sfintei Liturghii au fost pomeniți toți ierarhii, directorii, profesorii și elevii trecuți la cele veșnice, de la înființarea Seminarului Teologic din Huși (1851) și până în prezent. La finalul slujbei, corul psaltic al Seminarului, dirijat de domnul profesor Vlad Mironescu, a susținut un mic concert.

A urmat apoi, în incinta școlii, întâlnirea duhovnicească a elevilor cu părintele Ioan Buju, duhovnicul Seminarului Teologic „Sfântul Vasile cel Mare” din Iași. Tinerii seminariști au avut posibilitatea să intre într-un dialog care să-i conducă la răspunsuri legate de relația adolescenților cu Dumnezeu.

Sursa: episcopiahusilor.ro