PS Iustin, Episcopul Ortodox Român al Maramureșului și Sătmarului: „Învierea lui Hristos – vindecarea de păcat, suferință și moarte și izbăvirea de întuneric și iad” (Scrisoare pastorală, 2024)
Cine oare va putea să pătrundă și să înțeleagă taina lui Dumnezeu prin care a ales modul izbăvirii neamului omenesc de întuneric, de moarte și de iad, dacă mintea lui nu va fi adumbrită și luminată de harul Duhului Sfânt, dacă nu-i va fi întemeiată pe piatra credinței fără de îndoială și nedumerire, de nu-i va fi ancorată în adevărul mântuitor și veșnic al Evangheliei lui Hristos?
„Dar El fusese străpuns pentru păcatele noastre
și zdrobit pentru fărădelegile noastre.
El a fost pedepsit pentru mântuirea noastră
și prin rănile Lui noi toți ne-am vindecat.”
(Isaia 53, 5)
Iubiți părinți slujitori ai Sfintelor Altare,
Iubiți credincioși,
Hristos a înviat!
Slăvit să fie Dumnezeul părinților noștri pentru marea Sa iubire de oameni, pentru îndelunga Sa răbdare, pentru nemărginita Sa iertare și pentru atotbunătatea Sa! El ne-a întins din Cer mâna salvatoare și dumnezeiască, ridicându-ne din păcat, suferință și moarte și izbăvindu-ne de întuneric și iad prin Întruparea, Pătimirea, Răstignirea, moartea și Învierea Fiului Său. Iisus Hristos Cel înviat din morți este icoana iubirii desăvârșite a Tatălui Ceresc, „căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică” (Ioan 3, 16).
Această mare taină a iubirii părintești o retrăim în mod real, în fiecare an, de Praznicul Învierii Domnului, drept pentru care, în noaptea de Paști, cântăm: „Ziua Învierii! Să ne luminăm cu prăznuirea şi unul pe altul să ne îmbrăţişăm. Să zicem «fraţilor» şi celor ce ne urăsc pe noi; să iertăm toate pentru Înviere. Şi aşa să strigăm: «Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând, şi celor din morminte viaţă dăruindu-le!” (Stihira Învierii de la Slava Laudelor).
Cine oare va putea să pătrundă și să înțeleagă taina lui Dumnezeu prin care a ales modul izbăvirii neamului omenesc de întuneric, de moarte și de iad, dacă mintea lui nu va fi adumbrită și luminată de harul Duhului Sfânt, dacă nu-i va fi întemeiată pe piatra credinței fără de îndoială și nedumerire, de nu-i va fi ancorată în adevărul mântuitor și veșnic al Evangheliei lui Hristos? Hotărârea lui Dumnezeu de a salva „zidirea Sa cea căzută”, omul și umanitatea, a fost luată din veac, iar „la plinirea vremii” s-a petrecut așa cum El a rânduit, când Fiul Său a primit să facă ascultare de Tatăl necondiționat și de bunăvoie. Sfinții Părinți ai Bisericii lui Hristos, cei de Dumnezeu purtători și inspirați de Duhul Sfânt, ne-au învățat că Fiul nu a fost constrâns de nimeni și de nimic în voința Lui, ci „voind S-a întrupat, voind a flămânzit, voind a însetat, voind a fost răstignit, voind a pătimit, voind a murit pe Cruce, în chinuri”, vărsându-Și sângele curat și dumnezeiesc, pentru spălarea și curățirea noastră, a oamenilor păcătoși. Cu 600 de ani înaintea acelui moment, Sfântul Proroc Isaia, luminat de Dumnezeu, a deslușit taina libertății, a suferinței iubitoare, iertătoare și mântuitoare a lui Hristos, când a zis: „Chinuit a fost, dar S-a supus şi nu Și-a deschis gura Sa; ca un miel spre junghiere S-a adus şi ca o oaie fără de glas înaintea celor ce o tund, aşa nu Şi-a deschis gura Sa” (Isaia 53, 7).
După chipul lui Hristos ne învață și Biserica Sa cum se cuvine să înțelegem asumarea vieții Mântuitorului în propria noastră viață. Ne-o spune Însuși Domnul, atunci când se adresează Apostolilor și, prin ei, nouă tuturor: „Oricine voiește să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea (propria cruce) și să-Mi urmeze Mie” (Marcu 8, 34). Prin urmare, noi, creștinii ortodocși, înțelegem cum se cuvine că vremea pregătitoare de dinaintea Sfintelor Paști – prin post, rugăciune și fapte bune, milostive – nu este o obligație sau o constrângere, ci o sfântă datorie care decurge din asumarea liberă, de către noi, a unor privațiuni, a restrângerii unor libertăți și drepturi firești, spre a deveni vrednici de marele dar al Pătimirii, Răstignirii și morții Domnului, adică spre a fi părtași, în final, la bucuria, lumina și slava Învierii Lui. Înțelegerea și asumarea voită și liberă a modestei noastre jertfe ne îndreptățește să nădăjduim la accederea, în final, la „Taina biruinței vieții veșnice asupra morții, care ni s-a arătat nouă prin Învierea lui Hristos Cel Răstignit și devenit Lumina și înțelesul ultim al întregii vieți veșnice. Învierea lui Hristos din morți și trecerea de la viața aceasta, amestecată cu suferință și moarte, la o viață cu totul nouă și veșnică, arată, de fapt, rostul Întrupării Fiului lui Dumnezeu: El S-a făcut om, a trăit printre oameni și a împărtășit condiția vieții noastre pământești, până la moarte, pentru ca pe cei din păcate și din morminte să-i ridice la viața adevărată, lipsită de păcat și moarte, și anume la viața cerească sau veșnică, trăită în Dumnezeu și cu Dumnezeu”, după cum elocvent arată Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.
Iubiți fii duhovnicești,
Lumea în care trăim, a secolului al XXI-lea, este plină de curse, de capcane, unele ascunse, iar altele la vedere. Nimeni nu le poate identifica, evita sau depăși, dacă nu are învățătura cea sănătoasă și dacă nu urmează adevărul mântuitor și izbăvitor din strâmtorarea veacului. Sfântul Apostol Pavel ne arată, în Epistola către Efeseni, calea de urmat: „În sfârşit, fraţilor, întăriţi-vă în Domnul şi întru puterea tăriei Lui. Îmbrăcaţi-vă cu toate armele lui Dumnezeu, ca să puteţi sta împotriva uneltirilor diavolului. Căci lupta noastră nu este împotriva trupului şi a sângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii, care sunt în văzduhuri. Pentru aceea, luaţi toate armele lui Dumnezeu, ca să puteţi sta împotrivă în ziua cea rea, şi, toate biruindu-le, să rămâneţi în picioare. Staţi deci tari, având mijlocul vostru încins cu adevărul şi îmbrăcându-vă cu platoşa dreptăţii, și încălţaţi picioarele voastre, gata fiind pentru Evanghelia păcii” (Efeseni 6, 10-15).
Hristos Domnul a adus în lume Evanghelia Păcii. Încă de la Nașterea Sa în Betleem, îngerii au proclamat pacea între Dumnezeu și oameni și între oameni întreolaltă: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!” (Luca 2, 14). Apostolilor le-a zis, înainte de Sfintele Sale Pătimiri: „Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii” (Ioan 13, 35). Iar după dumnezeiasca Sa Înviere le-a dăruit Ucenicilor Săi pacea, zicând: „Pace vă las vouă, pacea Mea o dau vouă” (Ioan 14, 27). Ceea ce a urmat, însă, nu a fost cu voia lui Dumnezeu și nici în rânduiala Fiului Său. Creștinii, ucenici ai lui Hristos și urmași ai Apostolilor, s-au divizat; Biserica lui Hristos s-a dezbinat și nu își mai regăsește unitatea pierdută acum un mileniu; iar Evanghelia, în loc să fie una a păcii, devine una a vrajbei, a neînțelegerii, a războiului religios și fratricid. Se ajunge, în cele din urmă, la o confruntare între imperii, între neamuri și popoare creștine și necreștine care fie n-au primit mesajul și lumina Evangheliei lui Hristos, fie nu le-au înțeles sau, mai grav, le-au nesocotit. Profeția Mântuitorului făcută poporului ales – „De aceea vă spun că Împărăţia lui Dumnezeu se va lua de la voi şi se va da neamului care va face roadele ei” (Matei 21, 43) – este înfricoșătoare și stă ca o secure gata să taie legătura dintre pământ și Cer, dintre oameni și Dumnezeu-Tatăl, Cel care, prin Fiul, a instituit Împărăția Sa pe pământ, adică Biserica, „stâlp și temelie a adevărului” (I Timotei 3, 15).
Biserica, ascultând glasul Întemeietorului ei, se roagă neîncetat pentru pacea dintre oamenii din fiecare țară, pentru pacea dintre popoare, pentru buna așezare a întregii lumi. În anii din urmă, se roagă fierbinte pentru încetarea conflictului din Țara Sfântă, pentru încheierea războiului din Ucraina și pentru pace în întreaga lume, acolo unde sunt confruntări și nedreptăți, atrocități, asupriri, jefuiri, ucidere și moarte. Pământul este casa noastră, este raiul pe care ni l-a dăruit Dumnezeu să-l iubim, să-l cultivăm, să-l prețuim și să-l chivernisim. Oare va îngădui Creatorul ca minți întunecate și demonice să transforme opera Sa în infern, iar capodopera Sa, omul, umanitatea și viața, în neant și în cenușă? Să nu fie! Să ne rugăm fierbinte, cu nădejde în mila și în ajutorul Lui, noi, toți cei ce credem în Dumnezeu! Să fim uniți în rugăciune căci, așa cum spune o vorbă românească, „mult pot puțini buni împreună”!
Niciodată ca acum omenirea nu a stat sub spectrul unui dezastru planetar. Acest lucru trebuie să ne îngrijoreze, să ne cutremure, chemându-ne la solidaritate, la unitate, la comuniune în rugăciune, pentru salvarea umanității, coroana creației divine. O umanitate mult îndepărtată, azi, de Legea și de poruncile lui Dumnezeu; o umanitate lipsită de conștiința păcatului și a nevoii de căință; o umanitate care a uitat să-și plece genunchii și să-și înalțe ochii spre Cer, pentru a-și recăpăta conștiința și dorința de îndreptare și împăcare.
Dragi părinți, dragi tineri,
Suntem un popor creștin care a primit lumina Evangheliei lui Hristos acum două mii de ani, prin Sfântul Apostol Andrei – cel întâi chemat. Această lumină lină și divină a modelat sufletul, viața, familia și neamul nostru dreptcredincios și iubitor de Hristos. Am fost și am rămas creștini, cu toate că am trecut prin 45 de ani de îngheț comunist ateu, reușind să păstrăm credința și adevărul că Iisus Hristos, Cel înviat din morți a treia zi, este Fiul Dumnezeului Celui viu, Mântuitorul lumii.
Astăzi, lumea este în fața unor provocări nemaitrăite, a unor salturi în știință și tehnologie cum nu au existat vreodată. Însă nu toate acestea și nu întotdeauna sunt puse în slujba luminii, a vieții, a demnității și libertății omului. Dimpotrivă, se pot constitui în tot atâtea capcane întinse de luciferul potrivnic lui Hristos, care încearcă să ne ocupe mintea, inima, ființa noastră cea după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, aruncând-o în suferință, în întuneric, moarte și iad, din cauza alegerilor greșite pe care le facem, a abuzului de libertate fără responsabilitate.
Când Dumnezeu a creat lumea și omul, „a privit toate câte a făcut şi iată erau bune foarte” (Facere 1, 31). Să presupunem că toată știința și evoluția tehnologică sunt foarte bune și că oamenii care au făcut descoperiri au fost luminați de Dumnezeu. Dar modul folosirii acestor descoperiri poate fi greșit sau chiar rău, iar atunci nu este cu voia și pe placul lui Dumnezeu. Să cercetăm, așadar, lumea și duhurile ei, ne îndeamnă Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan: „Iubiţilor, nu daţi crezare oricărui duh, ci cercaţi duhurile dacă sunt de la Dumnezeu, fiindcă mulţi prooroci mincinoşi au ieşit în lume. În aceasta să cunoaşteţi duhul lui Dumnezeu: orice duh care mărturiseşte că Iisus Hristos a venit în trup, este de la Dumnezeu. Şi orice duh, care nu mărturiseşte pe Iisus Hristos, nu este de la Dumnezeu, ci este duhul lui antihrist, despre care aţi auzit că vine şi acum este chiar în lume” (I Ioan 4, 1-3). Pentru noi, creștinii, și în special pentru cei tineri, cuvintele Sfântului Apostol Pavel sunt normă sau canon. Iată ce zice: „Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi sunt de folos. Toate îmi sunt îngăduite, dar nu mă voi lăsa biruit de ceva” (I Corinteni 6, 12). Să fim, așadar, după îndemnul Sfântului Vasile cel Mare, „precum albinele, care zboară din floare în floare, dar numai din unele culeg polenul binefăcător și vindecător”.
Iubiți păstori de suflete,
Ne-a ajutat Dumnezeu și am finalizat proiectele noastre mai vechi: Cartea de rugăciuni pentru tot creștinul, Catehismul creștinului ortodox și Cărticica de rugăciuni pentru copii și tineri. Cartea de rugăciuni pentru bolnavi este un proiect în derulare, iar Catehismul și Cartea de rugăciuni pentru tineri, pe care le oferim în mod gratuit fiecărei familii creștin-ortodoxe și fiecărui copil și elev, le-am alcătuit și publicat împreună cu dumneavoastră, cu parohiile, și vă mulțumim că ați înțeles necesitatea lor, venind în ajutorul Episcopiei, spre a face împreună acest dar important și necesar. Vă binecuvântăm, vă prețuim, vă apreciem și vă însoțim în intensa activitate pe care o desfășurați cu copiii și tinerii, pe întreg cuprinsul eparhiei. În anul 2023, peste 12.000 de copii și tineri au participat la tabere și școli de vară, iar aceasta vi se datorează.
Tinerii sunt viitorul Țării, al Neamului și al Bisericii. Suntem datori să-i creștem frumos și creștinește, împreună – Familia, „biserica cea mică”, și Biserica, „familia cea mare”! Provocările pentru tinerii de astăzi sunt înspăimântător de grave și ucigătoare de suflete și vieți. Numai împreună, cu ajutorul lui Dumnezeu și cu ocrotirea Maicii Domnului, îi putem păzi de cursele văzuților și nevăzuților vrăjmași.
Vă îndemnăm, de asemenea, să purtați multă grijă față de cei bătrâni și bolnavi. Unii dintre ei sunt singuri, copiii fiindu-le plecați prin toată lumea, pentru un trai mai bun. Biserica și preotul suplinesc lipsa celor plecați, cu dragoste, compasiune, dărnicie și filantropie. Este datoria noastră pastorală, așa cum am spus-o în mai multe rânduri: „Terenul pastorației credibile și convingătoare a preotului de ieri, de azi și pentru totdeauna este și va fi suferința umană, sărăcia, abandonul, umilința, nedreptatea, lipsa de speranță și, în final, deznădejdea și gândul că și Dumnezeu i-a uitat”. Să nu fie! Căci greu va fi răspunsul pe care va trebui să-l dăm în fața lui Hristos, Bunul Samarinean, când ne vom prezenta la Dreapta Judecată.
Anul 2024 este, în Patriarhia Română, Anul omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor și Anul comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți. Episcopia noastră, prin Sectorul social-filantropic, a demarat un proiect mai amplu, una dintre activitățile proiectului fiind săvârșirea cu prioritate a Tainei Sfântului Maslu în toate spitalele din cele două județe, Maramureș și Satu Mare.
Ați fost – și cred că veți fi în continuare –, în lumea tulburată de război și ură, slujitori ai adevărului, ai binecuvântării, ai binelui și păcii. Tot astfel fiți, în viața păstoriților, speranță, echilibru, curaj, îmbărbătare, statornicie, model de râvnă pentru cele sfinte și exemplu de viețuire în familie, după chipul Sfinților și al părinților noștri sfinți. Mergeți în casele bătrânilor și bolnavilor! Nu așteptați până vă vor chema rudeniile lor pentru a-i spovedi și a-i împărtăși pentru ultima oară. Faceți-o înainte de acest moment, pentru a primi de la bătrânii noștri cu viață sfântă marea lor binecuvântare, care vă va fi de mare și mult folos în lucrarea și slujirea voastră. Vorbele înțelepte ale bătrânilor vor putea fi soluții pentru pastorația dificilă din vremurile pe care le trăim.
Hristos Domnul Cel înviat din morți să vă fie vouă, tuturor păstorilor duhovnicești, lumină, pace, bucurie și ajutor! Maica Domnului să vă apere și toți Sfinții Bisericii lui Hristos să vă fie însoțitori și sursă de inspirație în toată binecuvântata voastră lucrare preoțească, pusă în slujba Bisericii noastre și a Neamului nostru românesc!
Îmbrățișându-vă cu dragoste sfântă de părinte pe toți păstorii de suflete îndrumători, sfințitori și luminători, pe monahii neîncetat rugători din sfintele noastre mănăstiri și pe binecredincioșii creștini – copii, tineri și vârstnici – vă încredințăm ocrotirii Maicii Domnului și tuturor Sfinților din neamul nostru. Hristos Domnul să vă facă parte de pacea și de bucuria pe care au trăit-o Apostolii și Mironosițele femei când L-au văzut înviat, și să vă dăruiască sărbători pline de lumină, cu sănătate deplină, în toate familiile noastre binecuvântate din Maramureș și Sătmar, aflate în țară sau în străinătate!
Hristos a înviat!
Adevărat a înviat!
Părintele Patriarh Daniel, de ziua Sfântului Dimitrie Basarabov: „Credința și smerenia aduc tămăduirea de boală și învierea din morți”
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel: „Prin învierea Sa, Hristos vindecă pe om de moarte şi de stricăciune” (Scrisoare pastorală, 2024)
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Mitropolia Moldovei și Bucovinei | © doxologia.ro