† SILUAN

din mila lui Dumnezeu,

Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria

Iubitului cler, cinului monahal şi dreptmăritorilor creştini, din sfânta și de Dumnezeu păzita Episcopie Ortodoxă Română din Ungaria, har, milă, pace și binecuvântare, de la Dumnezeu Tatăl și de la Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Cel Înviat a Treia Zi din morți și de la Duhul Său Cel Sfânt, Mângâietor și de viață Dătător, iar de la noi părintească dragoste și frățească îmbrățișare!

Iubiţi fraţi şi surori în Hristos Domnul,

Hristos a înviat!

În pragul primăverii, când natura izbucnește la viață și este plină de atâta frumusețe, sufletul creștinului de pretutindeni se bucură și el de un eveniment la fel de important și frumos: Învierea Domnului și biruința Lui asupra morții! Adică, esența Sărbătorii Sfintelor Paști, care nu este nimic altceva decât faptul că moartea este înghițită de Viață. Că moartea Mântuitorului a biruit moartea noastră, iar Învierea Lui ne aduce și nouă viață și alungă temerea morții, ce se sălășluiește în sufletul oricărui pământean. Dar, Hristos a Înviat din morți! Fiind începătură a învierii celor adormiți (I Corinteni 15, 20)! Iar viața Lui este darul cel mai de preț, ce ne aduce lumină și bucurie în suflet și ne ajută să trecem peste toate greutățile și încercările lumii acesteia, în care trăim!

Viața este suflarea divină pe care Dumnezeu a așezat-o în plămada mâinilor Sale, încă de la început, când L-a făcut pe om.

Viața este seva care ne curge prin vine și hrănește toate cele dinlăuntru ale noastre. Viața este mulțimea trăirilor ce împodobesc mintea și sufletul unui om, de-a lungul existenței sale. Viața este năzuința noastră de a ne înălța către Cel Ce ne-a dăruit-o pe ea și Care o întreține neîncetat! Viața este armonia după care însetează, în adâncuri, sufletul oricărui pământean, ce din dragoste divină S-a născut și tot înspre dragoste tinde.

Dar viața și mai ales după momentul existențial al neascultării de porunca lui Dumnezeu și după căderea omului în păcatul primordial și alungarea sa din Grădina Raiului, este și mult zbucium, ce s-a adunat în suflet, prin pierderile pe care le-a suferit. Și care îi tulbură liniștea și îi întunecă gândul cel bun, lăsat de Dumnezeu, cu întrebările îndoielilor și cu neghina vicleniei și a răutăților strecurate în sufletul omului prin îndemnurile celui rău și viclean. Care nu a suferit fericirea omului, ci a vrut să îl atragă și pe acesta în căderea lui.

De aceea, viața omului, după căderea sa în păcat, a ajuns un amestec de lucruri mărețe, făcute din darul și cu puterea lui Dumnezeu și de neputințe, neliniști și răutăți, ajunse în suflet, fără voia Creatorului. Și care trebuie îndepărtate, prin propria sa voință, pentru ca omul să își regăsească cursul firesc al vieții sale și menirea pentru care a fost creat. Dar omul nu mai era în stare să facă singur lucrul acesta, pentru că puterile sale slăbiseră foarte mult. Însă dragostea și voința lui Dumnezeu, Făcătorul și Purtătorul de grijă al omului, a fost, dintru început, spre binele și desăvârșirea făpturii Sale, astfel încât nimeni să nu piară, ci să se întoarcă și să moștenească viața cea veșnică (Ioan 3, 16).

În acest sens, avem și făgăduința lui Dumnezeu, Care îi spune Evei, celei ce greșise și a căzut în păcat, că nu îi va părăsi pe ea, pe Adam și întregul neam omenesc. Ci le va trimite lor, la vreme potrivită, un Răscumpărător. Acesta va zdrobi capul șarpelui (Facere 3, 15) și va dărui din nou seva vieții în sufletul înnoit și răscumpărat al omului, care în sfârșit, prin Mesia, prin Unsul lui Dumnezeu, va ajunge la legătura deplină și nedespărțită cu Tatăl Cel Veșnic, Care L-a făcut pe om. Și Care îi va dărui acestuia și viața cea veșnică, la care trebuia să ajungă de la început.

Dreptmăritori creștini și creștine,

Dacă aceasta este istoria omului, a căderii sale în păcat, dar și a răscumpărării Sale, să vedem în ce chip a lucrat Hristos Domnul mântuirea neamului omenesc?

Cu îndelungă-răbdarea Sa, Dumnezeu Cel Atotputernic a așteptat plinirea vremii și aflarea Celei Preacurate, prin Care Fiul Cel Veșnic al Tatălui Ceresc să Se pogoare pe pământ, în Trupul cel Neprihănit al Sfintei Fecioare Maria și să Își asume, astfel, toată firea cea omenească. Acesta a lăsat curgerea firească a vremii, după legile firii, până când să ajungă la vârsta maturității Sale, ca Om, ca să Se arate cine este El, cu adevărat. Adică, Fiul lui Dumnezeu Întrupat, făcut Om adevărat, ca pe oameni să Îi răscumpere din moarte și să Îi aducă la starea cea dintâi. Dar firea omenească se slăbănogise și se slăbise, departe de Grădina cea aleasă a Raiului și de purtarea de grijă a Părintelui Ceresc. Astfel încât omul, cununa creației, cel rânduit a ajunge la asemănarea cu Dumnezeu, să se abată tot mai mult înspre rău și invidie, ce s-au vădit încă de la început, prin uciderea lui Abel, lucrătorul de pământ, de către fratele său, Cain, din invidie. Și care, în vremea Întrupării Mântuitorului, se întărise mult și s-a înstăpânit la nivelul cel mai înalt al conducerii Poporului ales și a Imperiului Roman, încât, tot din invidie, L-au condus pe Cel Ales a Lui Dumnezeu, la Patimile cele Înfricoșătoare, la batjocură, din partea făpturii Sale și chiar la moarte și încă una rușinoasă, pe Cruce (Filipeni 2, 8). Care era rezervată tâlharilor și făcătorilor de rele.

Tot din aceleași pricini, ale căderii în păcat și la sfatul celui rău, starea lumii s-a schimbat atât de mult, până în ziua de astăzi, încât, pentru lăcomia cea mare după averi, pentru dorința de stăpânire și din invidia și lupta contra lui Dumnezeu și a făpturii sale celei mai de preț: omul, în lume s-au întețit războaiele, tulburarea, ura între oameni și popoare, lipsurile și agresivitatea, ce sunt mult mai mari decât ne-am fi așteptat, la nivelul de progres și civilizație, la care ajunsese lumea.

Dar, unde s-a înmulțit păcatul, a prisosit harul lui Dumnezeu (Romani 5, 20), încât și astăzi, puterea și lucrarea lui Dumnezeu sunt mari, în ciuda răutăților, a lipsurilor și a provocărilor din lume. Învierea Domnului, Darul lui Dumnezeu și cea mai mare minune făcută de El, pentru răscumpărarea omului și mântuirea neamului omenesc, strălucește și acum, pe firmamentul istoriei și întru nădejdea și așteptarea sufletului creștinesc, de pretutindeni. Sfânta Lumină se pogoară și astăzi, neclintit, la Sfântul Mormânt al Domnului, din Ierusalim și ea este adusă până la noi, în Sfânta Biserică Ortodoxă Română, pentru a ne arăta și nouă că Lumina lui Hristos luminează tuturor, precum se spune la Liturghia Darurilor mai Înainte Sfințite și la slujba de târnosire a unei biserici noi. Iar Lumina lui Dumnezeu luminează în întuneric și întunericul nu a cuprins-o pe ea (Ioan 1, 5).

Aceasta este cântarea și bucuria noastră, la fiecare slujbă de Paști! Aceasta spun cu hotărâre Stihirile Sfintelor Paști, care se cântă în această Zi, la începutul slujbei Sfintei Învieri! „Înviază Dumnezeu și se risipesc vrăjmașii Lui”! Și „aceasta este Ziua pe care a făcut-o Domnul, să ne bucurăm și să ne veselim într-însa”!

Iubiți credincioși și credincioase,

De aceea, să luăm aminte și noi mai mult la darul și la glasul cel tainic al lui Dumnezeu, decât la zvonurile și minciunile lumii acesteia!

Să ne înțelegem rosturile, originea și chemarea și să nu ne lăsăm abătuți de nimic din cele ce vor să înăbușe glasul lui Dumnezeu din inimile noastre și credința din adâncul sufletelor noastre. Să înțelegem că viața aceasta, din lume, încărcată de multe ori de atâtea temeri, frământări, lipsuri și lupte, nu este deplină, în forma în care o vedem acum. Dar viața rămâne, totuși, un dar înalt, de la Bunul Dumnezeu, ce cuprinde în ea iubirea cea desăvârșită a Preasfintei Treimi, spre care suntem chemați și noi!

Să înțelegem mai bine dragostea lui Dumnezeu, cea creatoare și jertfelnică, care, după ce ne-a făcut, dintru începuturi, nu ne-a lăsat orfani (Ioan 14, 18)! Ci S-a pogorât până la noi, până în adâncurile de taină și grozave ale iadului, unde ajunsese Adam, proto-părintele nostru și unde pare că se grăbește, cu falsă „dorire” și lumea de astăzi. Ca să ne afle acolo și să ne scoată din nou la Lumină, împreună cu El. Pentru a ne regăsi drumul spre Cer, împreună cu Hristos, Domnul nostru! Care, atât de mult a iubit lumea, încât din dragoste pentru ea și-a dat Viața, ca tot cel ce crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică (Ioan 3, 15-16)! De care, să ne învrednicească și pe noi Bunul Dumnezeu, prin Iisus Hristos, Domnul nostru, Cel Răstignit și Înviat, de a Cărui Înviere ne bucurăm și noi și o vestim, astăzi, în fața întregii lumi!

Al vostru, al tuturor, de tot binele doritor şi către Hristos Domnul Cel Înviat rugător,

† Siluan

Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria