În cadrul slujbei de seară, expresie a rugăciunii noastre aduse lui Dumnezeu la sfârșitul zilei, o parte importantă o constituie cântarea „Doamne, strigat-am”. Pe un ton rugător, poporul aduce lui Dumnezeu rugăciune stăruitoare prin această cântare. În timp ce preotul tămâiază biserica și pe credincioșii prezenți, la strană se cântă a doua partea a psalmului 140.

„Pune, Doamne, strajă gurii mele şi uşa de îngrădire, împrejurul buzelor mele.

Să nu abaţi inima mea spre cuvinte de vicleşug, ca să-mi dezvinovăţesc păcatele mele.

Cu oamenii cei ce fac fărădelege şi nu mă voi însoţi cu aleşii lor.

Certa-mă-va dreptul cu milă şi mă va mustra, iar untul de lemn al păcătoşilor să nu ungă capul meu.

Că încă şi rugăciunea mea este împotriva vrerilor lor; prăbuşească-se de pe stâncă judecătorii lor.

Auzi-se-vor graiurile mele că s-au îndulcit. Ca o brazda de pământ s-au rupt pe pământ, risipitu-s-au oasele lor lângă iad.

Căci către Tine, Doamne, Doamne, ochii mei, spre Tine am nădăjduit, să nu iei sufletul meu.

Păzeşte-mă de cursa care mi-au pus mie şi de smintelile celor ce fac fărădelege.

Cădea-vor în mreaja lor păcătoșii, ferit sunt eu până ce voi trece”, continuând cu stihuri din psalmul 141.

Importanța acestor stihuri este legată de prezența Psaltirii în slujbele bisericii, vecernia fiind singura slujbă a Bisericii în care Psaltirea este folosită, fără a fi întreruptă de creațiile poetice liturgice. În cadrul stihurilor de la cântarea „Doamne strigat-am”, psalmii sunt versificați, având valențe poetice, expresie a rugăciunii noastre în fața Tronului slavei lui Dumnezeu.