Parohia, ca adunare euharistică în jurul Sfântului Altar și a dumnezeieștii Liturghii, a trăit dintotdeauna bucuria, dar și momentele de întristare, ca evenimente liturgice comune. Dacă în momentele de bucurie Biserica a fost alături de credincioșii săi, cu atât mai mult în clipele de încercare, creștinii au fost un singur trup. Din motive practice, evenimentele liturgice din viața comunității trebuiau aduse cumva la cunoștința tuturor. Așa a ajuns Biserica să se gândească la modalitatea de a face aceste anunțuri. Conform istoriei cultului creștin, în epoca persecuțiilor a apărut, pentru prima dată, un ciocănel din lemn. Cu el se bătea în ușile creștinilor, pentru a-i anunța locul desfășurării Liturghiei. Acest obiect s-a păstrat până astăzi, când se bate toaca – prin care credincioșii sunt anunțați de începerea unei noi zile liturgice.

După încetarea persecuțiilor împotriva creștinilor și libertatea oficierii cultului creștin, Biserica a recurs și la alte metode de a-și anunța bucuria și momentele liturgice. Chiar dacă clopotul era cunoscut de mai mult timp în nordul Africii și în Extremul Orient, creștinii au folosit această metodă de anunțare relativ târziu, în secolul al VI-lea. Atunci, după tradiție, Sfântul Paulin de Nola din Campania a instalat lângă biserica sa un clopot din aramă, în care se lovea cu un baston.

Dacă din punct de vedere istoric, vorbim despre o necesitate practică a folosirii clopotului, teologia creștină i-a acordat și o interpretare simbolică. Sunetul clopotului exprimă bucuria triumfătoare a Bisericii, așa cum subliniază un stih din slujba de sfințire a clopotului: „Toți cei care pot auzi glasul lor în zi și în noapte, să se împărtășească de sfințenia sfinților”. Astfel, practica Sfintei Biserici a statornicit ca și moartea unui membru al parohiei să fie anunțată prin sunetul tânguitor al clopotului. Din punct de vedere simbolic, sunetul lui reprezintă trâmbița prin care suntem înștiințați de îngeri despre cea de-a doua venire a Mântuitorului Iisus Hristos.

Dincolo de această interpretare simbolică și mistică, tragem clopotul pentru cel adormit cu dorința de a anunța întreaga comunitate că cineva drag nouă, un membru al Trupului lui Hristos a adormit întru Domnul, iar cei care aud sunetul tânguitor să își aducă aminte să se roage pentru sufletul creștinului mutat în Împărăția lui Dumnezeu.