8. Nu mic este acest semn de virtute, nu mică este această cale a îndreptării, faptul de a fugi de atari ospețe și adunări, faptul de a fi fără respect față de astfel de prietenii. Nici să nu dezlegăm tăria sufletului și să-i paralizăm înțelepciunea, robindu-ne pântecelui. Astfel mulți, din respect pentru astfel de prietenii, s-au tăvălit în valurile beției, astfel mulți au fost biruiți de curvie și și-au aprins în ei înșiși focul plăcerii, urmărind ospețele și teatrul unde este multă fărădelege.

De aceștia arată că a fugit și David, ca unul care nu a luat parte la o astfel de masă. Certa-mă-va dreptul și mă va mustra, iar untdelemnul păcătoșilor să nu ungă capul meu. O altă versiune zice: „Să mă miluiască dreptul cu milă și să mă mustre”. Și pe lângă cel dinainte, nu este un mic chip al virtuții acela de a nu fugi de mustrări, nici de pedepsele care vin de la cei drepți. Ceea ce spune aceasta este: Nu voi avea parte cu adunarea celor ce îmi vorbesc de bine spre pierzare. Ci îi prefer pe cei care mă ceartă și mă îndreaptă, pe cei care îmi descoperă păcatele, pe cei ce mă pedepsesc spre îndreptare.

Căci aceasta mai ales înseamnă mila și iubirea de oameni, faptul de a îndrepta rănile. Untdelemnul păcătoșilor să nu ungă capul meu. Ai văzut sufletul întărit prin virtute? Căci suportă cu bucurie pedepsele drepților, dar respinge cele spuse de cei fărădelege spre lingușire. Pentru ce oare? Fiindcă mila și mângâierea celor fărădelege adeseori duc la pierzare, dar drepții când pedepsesc și mustră, îndreaptă. Prin mustrarea drepților se împarte adevărata milă, prin mila[1] celor fărădelege se împarte moartea. De aceea și un înțelept zicea: „De bună credință sunt rănile pricinuite de un prieten, iar sărutările celui ce te urăște sunt viclene”[2].

Și vezi cum arată aici același lucru cu apostolul: „Mustră, ceartă, îndeamnă”[3]. Căci așa este mustrarea sfinților. Așa fac și doctorii. Nu numai că taie dar și leagă cu legători rănile. De aceea și Hristos pentru ca să facă mustrarea ușor de primit nu îngăduie ca certarea să se facă în public de prima dată: „mergi, mustră-l pe el între tine și el singur”[4]. La fel face și sfântul Pavel, amestecând mustrarea cu mila uneori zicând: „O, galateni fără de minte!”[5], iar alteori „o, copiii mei, pentru care sufăr iarăși durerile nașterii!”[6].

Cel ce mustră trebuie să se gândească la toate astfel încât să fie primită mustrarea lui și are nevoie de multă pricepere pentru a aplica bine leacul. Sau mai degrabă, cel ce mustră are nevoie de o pricepere mai mare decât cea a celui ce taie trupul. Cum așa? Fiindcă în cazul medicului, alta este tăietura și altul este cel ce poartă durerea. Dar aici cea tăiată este aceeași cu cea care poartă durerea. Untdelemnul păcătosului să nu ungă capul meu. Ce înseamnă aceasta? Căci păcătosul nu caută ceea ce este de folos ascultătorului, ci caută ale sale, ca să se arate plăcut și plin de prietenie.

Dar dreptul, dimpotrivă, mai înainte de plăcerea sa, caută, prin mustrările sale, ceea ce este de folos aceluia. Încât prin aceasta mai ales diferă unul de altul. Dacă deci trebuie să ne întoarcem de la cei răi, când aceștia par să ne compătimească, atunci când trebuie să ne apropiem de ei? Niciodată. Astfel încât, chiar dacă ți-ar da bani, chiar dacă îți făgăduiesc desfătări și cinstiri, depărtează-te și fugi de ei. Iar pe cel drept, chiar dacă te ocărăște prin cuvinte, chiar dacă te ceartă, urmează-l.

Căci acela te iubește cu adevărat. Că încă și rugăciunea mea este împotriva vrerilor lor. Altă versiune: „Că încă și rugăciunea mea este împotriva răutăților lor”. Alta: „Că încă și rugăciunea mea este împotriva fărădelegilor lor”. Pe unele le cere de la Dumnezeu, pe altele le oferă de la sine. De aici se arată că în rugăciune, cât timp suntem căzuți și dormim, nu trebuie să avem numai credință, ci să aducem și fapte. Așadar, David, ce fapte aduce de la el însuși? Nu oi, nu boi, nici bani, ci blândețea și bunăcuviința obiceiurilor și faptul de a se scârbi de răutatea lor.

Nu numai că voi fugi de lingușirea lor cea vătămătoare și nu numai că voi prefera certarea drepților, ci voi sta și împotriva poftelor lor. Și pe cât mă voi depărta de la a primi mila lor, pe atât mă voi ruga împotriva poftelor lor. Căci aceasta înseamnă împotriva vrerilor lor. Înghițiți au fost lângă piatră judecătorii lor. Altă versiune: „zdrobi-se-vor de piatră judecătorii lor”. Aici se arată cât de ușor este de biruit păcatul și ce prăpastie este răutatea. Acești puternici, care duc și poartă toate, vor pieri.

Și nu a spus că vor pieri, că au fost înghițiți, arătând că astfel au pierit, încât nu a rămas nici o urmă a lor; același lucru îl spune psalmistul și despre cei necredincioși. „Și am trecut și iată nu era și l-am căutat pe el și nu s-a aflat locul lui”[7]. Dar ce înseamnă lângă piatră? Aproape. Ceea ce spune aceasta este: Așa cum o piatră aruncată în mare nu se mai arată, la fel și bunăstarea acelora s-a scufundat adânc, adică a pierit suferind o ruină completă.

Așadar, fie arată lipsa lor de nume și pierzania rânduită lor de mai înainte, fie că puterea lor, tăria și vigoarea lor se vor zdrobi. Căci aceasta înseamnă „zdrobi-se-vor de piatră judecătorii lor”. Auzi-se-vor graiurile mele că s-au îndulcit. Altă versiune: „că au fost străjuite”. Alta: „Că sunt plăcute”. Adică prin experiența faptelor vor cunoaște plăcerea îndemnului și sfatului meu. Cum? Mustrarea drepților poartă acest rod și învățătura lor este foarte plăcută.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Psalmi, Editura Doxologia, 2011)