Crăciunul, eliberarea din Matrix

Hristos se naşte ca noi să putem renaşte. Dumnezeu se face Om, ca pe om să-l îndumnezeiască. Cel Spiritual ia trup material pentru ca materia să se spiritualizeze. Hristos vine să ne elibereze din corupere şi înşelare. Într-un limbaj mai accesibil celor tineri şi tehnologizaţi… să ne elibereze din Matrix.

Sunt convins că titlul acestui text cel puţin v-a surprins, dacă nu ceva mai mult. Ce să caute Crăciunul lângă Matrix? Există însă câteva puncte comune, de la care aş vrea să plecăm în înţelegerea mai profundă a Crăciunului, gândindu-mă în special la generaţia mai tânără, căreia limbajul clasic bisericesc i se poate părea arhaic şi nefuncţional.

Dacă ne amintim bine, seria filmelor Matrix are foarte multe elemente de filosofie a religiilor. Găsim acolo numeroase denumiri, similitudini şi trimiteri la civilizaţia creştină, dar nu numai. Fără a extinde subiectul, esenţa trilogiei este clară: un Mesia (Alesul) va salva omenirea dintr-o lume virtuală, denumită Matrix, construită de inteligenţa artificială în scopul exploatării resurselor biologice umane. O lume a robiei omului de către maşină. Există însă şi oameni liberi, care cunosc realitatea. Fraza definitorie a Matrix-ului este... lumea care ţi-a fost trasă peste ochi ca să te împiedice să vezi adevărul. Prin urmare, un film cu puternice teme religioase, comune aproape tuturor religiilor, cu preponderenţă în creştinism: eliberarea din înşelarea care ne ţine captivi, trezirea la realitate, naşterea la o nouă viaţă.

Ce-aţi spune dacă Matrix-ul ar exista în realitate? Sigur, la o altă scară şi cu alte sensuri. De pildă, nu în sensul unei înrobiri exterioare ci interioare. Dacă am înlocui maşinile din Matrix cu coruperea morală? Cum v-aţi simţi dacă cineva ar veni şi v-ar spune: Eşti captiv… ceea ce trăieşti acum este doar o iluzie?

Ei bine, dacă vom citi cu atenţie discuţia nocturnă dintre Hristos şi fariseul Nicodim, am crede că aceasta este o sursă de inspiraţie din Matrix deoarece subiectul discuţiei este… naşterea spirituală a omului, numită şi a doua naştere, ieşirea din lumea în care păcatul îl ţine rob, transfigurarea. Ştim bine că cel mai dificil lucru de modificat pe această lume este sistemul de valori şi modul de gândire propriu, adică metanoia, după terminologia greacă. Dacă este să ne referim tot la replici din filme, am întâlnit în Inception o replică tare interesantă, care cumva explică dificultatea unei transformări interioare: Care-i cel mai rezistent parazit? Bacteria? Virusul? Viermele intestinal?... Este ideea. Un parazit rezistent şi extrem de contagios. Odată ce o idee ia naştere în minte, este imposibil de eradicat. O idee complet dezvoltată şi înţeleasă va rămâne acolo. Puteţi spune că nu e aşa?!

Părăsind însă filosofia filmelor, căci asemănările nu pot merge mai departe, să încercăm să înţelegem mai profund Crăciunul. În textul slujbei Naşterii Domnului citim: pe noi, cei ce eram robi vrăjmaşului şi păcatului, ne-ai eliberat Hristoase, sărăcind cu totul pentru noi şi pe cel din ţărână l-ai îndumnezeit, prin unire şi îndumnezeire… Fecioara, în pântece zămislind, a născut pe Dumnezeu, cel ce s-a făcut om. Acesta este, în esenţă Crăciunul: Cel Născut din Tată fără de mamă se naşte din mamă fără de tată şi se face Om pentru ca pe om să-l îndumnezeiască, să-l transfigureze, să-l ajute să iasă din starea de decădere morală în care s-a băgat prin înşelare şi plăcere.

De ce a ales Dumnezeu această cale? Datorită infinitei Sale iubiri pentru omul cel zidit după chipul Său. Căderea spirituală a omului a fost atât de mare, încât nu mai avea puterea de a se îndrepta singur. Unica soluţie, prevestită de Însuşi Dumnezeu imediat după cădere, apoi de diverşi profeţi ai Vechiului Testament, a fost ca El să acţioneze asupra omului, dar nu doar din exterior, prin Legi şi porunci, ci chiar din interiorul firii umane, pe care o desăvârşeşte prin unirea celor două firi, divină şi umană, în persoana lui Iisus Hristos. În acest fel, Hristos vine ca să ne înnoiască şi să ne hrănească firea umană în noua ei viaţă spiritualizată, cea eliberată de păcat. Iar noi îl numim Dumnezeu şi Domn, pentru că El este noul Adam, prin care tot omul se sfinţeşte şi se desăvârşeşte. De altfel, termenul grecesc pentru păcat (amartía) se traduce prin ratarea ţelului, adică tocmai lipsa desăvârşirii.

De ce a ales Hristos un anume timp pentru a veni? De ce acum 2013 ani, conform cronologiei creştine? Scriptura spune că, de fapt, Hristos s-a născut la plinirea vremii. Este expresia care desemnează cel mai bine necesitatea Naşterii: atunci când lumea ajunsese la un nivel maxim de dominaţie a coruperii morale. Aceasta necesita o reconstruire din temelii a întregii umanităţi, un reset al ideilor şi principiilor umane de existenţă.

Cuvântul lui Dumnezeu se face trup, pentru ca omul să-L poată percepe cu cele mai importante simţuri ale sale: văzul, auzul, pipăitul. Scrie Evanghelistul Ioan: Şi Cuvântul S-a făcut trup şi S-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr. Iar numărul generaţiilor este plin de semnificaţii ale unor cifre sfinte: de la Adam trec 77 de generaţii, iar de la Avraam (arhetip al credinţei) trec 7x2x3 generaţii. Iată cheia: 7 este simbolul sfinţeniei, numărul darurilor Duhului Sfânt şi al Sfintelor Taine, 3 simbolizează Sfânta Treime, iar 2 simbolizează unirea firilor umană şi divină în Hristos.

Din nefericire, în lumea de azi, dominaţia corupţiei morale, de tip Matrix, este foarte actuală. Dacă ne uităm cu atenţie în jur, vom observa că societatea trăieşte parcă într-un Matrix definit de trei coordonate: mândrie, poftă, plăcere. Acestea configurează lumea din jurul nostru ca o lume dominată de trufie, materialism, mercantilism, individualism şi lista poate continua.

Din când în când ne vine să ne oprim şi să ne întrebăm ce nu este în regulă cu lumea noastră, ce se întâmplă cu ea de lucrurile merg anapoda, haotic şi nedrept? Răspunsul este unul singur şi sigur: coruperea morală. Ea stă la baza întregului haos planetar şi se concretizează în transformarea dragostei în ură, a pasiunii în dependenţă şi a conducerii administrative în tiranie.

Mântuitorul intră în această lume pentru a o restaura, dar El însuşi are încă de la început parte de conflict: Întru ale Sale a venit, dar ai Săi nu L-au primit.

Regele Irod caută să-L ucidă, simţindu-şi atacat tronul, motiv pentru care ucide pe toţi pruncii care erau în Betleem şi în toate hotarele lui, de doi ani şi mai jos. Aşa că până şi Dumnezeu va alege să fugă din faţa omului dezlănţuit şi dezumanizat. Şi astăzi se mai găsesc destui dornici de a-L ucide pe Dumnezeu, în încercarea de a stăpâni umanitatea prin cultura morţii, violenţei, manipulării şi plăcerii. Iar cei cuminţi şi sfinţi sunt nevoiţi să fugă din faţa lor, pentru a nu fi ucişi sufleteşte şi chiar trupeşte. De aceea, trebuie să fim foarte atenţi la felul în care abordăm Crăciunul, pentru că orice eroare spirituală poate duce, figurativ vorbind, la uciderea Pruncului în propria-I Sărbătoare.

Locul Naşterii Domnului este şi el un semn al smereniei pe care Dumnezeu şi-o asumă: acceptă să se nască într-o iesle de animale, unde de fapt Fecioara, în prag de naştere, se refugiase din cauza lipsei de ospitalitate a Bethleemului. Însăşi denumirea micului orăşel este profetică, însemnând casa pâinii, iar aici se naşte, aparent anonim, Cel ce este pâinea cea din Cer.

Dar şi astăzi Hristos este trecut cu vederea, scos din zona deciziilor publice şi trimis în „ieslea societăţii”, acoperită de un opulent decor, alcătuit din prea multe zorzoane şi sclipici, numite impropriu cadouri, cu care ne împopoţonăm sufletul şi trupul, chiar şi în timpul Sărbătorilor Sale (Crăciun, Paşte, Rusalii etc.). Ajungem ca din cauza atâtor cadouri să nu mai vedem Cadoul cel mai mare: Dumnezeu se face asemenea nouă pentru a ne face pe noi asemenea Lui. Ce cadou mai mare decât sfinţenia poate fi făcut umanităţii?

Aşa putem ajunge să avem Sărbători fără Sărbătorit, sau unul deja caricaturizat printr-un surogat, născut artificial din impotenţa dragostei sufleteşti, care ne cumpără sufletelr prin cadourile sale otrăvite cu iluzii, obez de-atâta consumism profitabil şi râzând de-atâta bunăstare, în vreme ce alţii îşi plâng sărăcia, şomajul şi necazurile. De aceea, milosteniile de Crăciun nu trebuie făcute dintr-un calcul material sau de imagine; mai devreme sau mai târziu lipsa de dragoste va provoca inechitate socială.

Colindele sunt şi ele atinse de spiritul desacralizării: din cântări îngereşti ale vestirii Naşterii Mântuitorului, au ajuns, prin anumite părţi, lălăieli fără de înţeles ale unor îngeri decăzuţi; bubuieli, răcnete şi zguduituri ale unor oameni cu comportament tribal, sau scârţâieli de instrumente folosite nepotrivit.

Ce să mai spun de Steaua care a călăuzit spre Prunc pe clericii înţelepţii ai timpului, numiţi magi? Ea tinde să se transforme azi în horoscop de stele stăpânitoare ale destinului uman: vedete de mucava, înţelepţi de bordură, politicieni care conduc după bunul plac, miniştri care uită să slujească, educatori needucaţi, medici bolnavi, funcţionari nefuncţionali şi câte şi mai câte... chiar şi clerici farisei, ce pe mâini îl ţin pe Prunc, iar în fapte îl defăimează. Destui sunt şi cei care, pe cât de mult cinstesc icoanele şi moaştele sfinţilor, cu acelaşi sârg privesc hipnotizaţi la chiloţăreala informaţională difuzată masiv pe numeroase canale media.

Cât despre darurile magilor ce au fost aduse Dumnezeului Împărat, lucrurile sunt şi mai triste. Bătălia pe resurse, competiţia inumană, lipsa iertării şi a întrajutorării, setea de răzbunare, afacerismul veros şi spionajul generalizat din suspiciuni teroriste pot fi ele numite astăzi daruri ale umanităţii către Prunc?

Până şi data Naşterii este motiv de dispută absurdă între noi, cei ce pretindem că cinstim Crăciunul. Deşi conform relatărilor biblice, Apusul o serba încă din secolul III chiar de ziua recensământului lui Cezar August, 25 decembrie 754 de la întemeierea Romei, se mai găsesc destui care să creadă că sărbătorile creştine nu sunt decât upgradarea celor păgâne, Hristos fiind retrogradat astfel la treapta de guru religios, iluminat al umanităţii sau activist social cu un enorm capital electoral.

Până la urmă, o dată fixă este doar o convenţie pe scara veşniciei, Naşterea având aceeaşi însemnătate indiferent că era în august sau în martie. De fapt, data Crăciunului se confirmă nu numai din arhivele Romei, ci şi din faptul că Bunavestire a avut loc în luna martie (luna a şasea la evrei), la care, adăugând nouă luni, ajungem în decembrie.

Să învăţăm bine pe cine trebuie să preţuim cu adevărat, de la păstorii Bethleemului, aparent neînsemnaţi, care au lăudat şi slăvit pe Dumnezeu pentru venirea Izbăvitorului. Astăzi însă împăraţii pământului nu vor să ia în calcul soluţiile Sale simple şi eficiente pentru rezolvarea crizelor ci, dimpotrivă, desconsiderându-le, cufundă umanitatea în glodul discuţiilor sterile şi al soluţiilor de formă.

De aceea, a sosit ziua lepădării răutăţii. Este clipa îndreptării din nedreptate. Este timpul dragostei necondiţionate. Este ceasul faptei lucrate. Este vremea asemănării noastre sufleteşti cu Pruncul Cel sfânt. Căci, spune El, de nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi precum pruncii, nu veţi intra în împărăţia cerurilor.

Este momentul eliberării din Matrix-ul corupţiei morale.

Hristos se naşte! Slăviţi-L cu gândul, cuvântul şi fapta!

Citește alte articole despre: Crăciun, Nașterea Domnului, restaurare, filme, Matrix, Iception, Alesul

De la același autor

Ultimele din categorie