Jurnal de campanie neelectorală

Evident, s-au întâmplat mult mai multe în această săptămână evocată. Unele, de negrăit: în tihna rugăciunii, în taina spovedaniei sau în tresăririle liturghisirii. Altele, cele din lume, numai bune de comentat, cum e cazul cu Eurovision. Însă am epuizat deja de mult numărul de semne admis pentru această rubrică şi nu mai am spaţiu pentru a le aborda. Dar cui îi mai pasă de manifestările scremut-caraghioase ale întunericului când sufletul mi-e plin de atâtea întâlniri providenţiale, de atâtea bucurii luminate de însăşi prezenţa Domnului?

Probabil că despre fiecare perioadă din viaţa noastră putem scrie pagini întregi. Dacă suntem atenţi, cu adevărat receptivi la cele ce ni se întâmplă, putem desluşi cât de multe ne învaţă Dumnezeu. Am să mă raportez, ca exerciţiu, la (parte din) ceea ce am trăit şi învăţat într-o perioadă scurtă de timp, în săptămâna anterioară apariţiei acestei rubrici, cea cuprinsă în intervalul 5-11 mai. Aş putea spune că a fost una dintre cele mai pline săptămâni din viaţa mea (dar care nu a fost?!).

***

5 mai, ora 12.00.Particip la sfinţirea, de către Părintele Mitropolit Teofan, a unui Aşezământ brâncovenesc. Fapt firesc în anul dedicat martirilor brâncoveni, la împlinirea a trei secole de când au preferat să fie decapitaţi de turci decât să se lepede de Hristos. Îl ascult, la final, pe un vechi prieten, Părintele Neculai Dorneanu, cel care va gestiona activităţile ce se vor desfăşura sub oblăduirea parohiei sale, explicând care sunt principiile după care se va lucra (voluntar) aici: "cei care ştiu mai mult să-i înveţe pe cei care ştiu mai puţin, cei care pot mai mult să dăruiască celor care au mai puţin şi cei care cred mai mult să-i înveţe pe cei care cred mai puţin". Imaginaţi-vă că aceste cuvinte ar găsi rezonanţă în toate inimile, nu doar în cele ale enoriaşilor din cartierul ieşean Cantemir. Cu siguranţă, nimeni nu ar mai "şoma" în ţara asta. Iar problemele românilor şi-ar găsi, în sfârşit, cuvenita rezolvare. Ce forţă are cuvântul! Şi ce puternică e fapta care-l şi urmează!

***

6 mai, începând cu ora 19.00.Răspund unei invitaţii de a dialoga cu studenţi din cămine situate în Complexul Titu Maiorescu din Iaşi. Aleg, traducând teologic un vers al lui Nichita Stănescu ("O, prietene, cum este albastrul tău?"), să-i provoc pe tineri cu o întrebare: "Prietene, cum arată iadul tău?". La început îi simt nedumeriţi: nu li se pare că ar trăi chiar în iad. Sigur, viaţa e grea, mai sunt şi eşecuri (mai ales în dragoste!), mai sunt şi dureri în familie, dar... Uşor, uşor demontez imaginea acelui iad din imaginarul colectiv, zugrăvit ca loc în care cei păcătoşi sunt pedepsiţi în cazanele încinse cu smoală. Aflăm că acolo unde nu este pace, bucurie, blândeţe - într-un cuvânt iubire desăvârşită, acolo e şi iadul. Până la venirea Mântuitorului, toţi mergeau în iad (adică şeol, pe limba poporului ales). Nici măcar drepţii sau proorocii Vechiului Testament nu mergeau în rai (şi aici îl includem şi pe Sf. Ioan Botezătorul). Tot omul trăia "în latura şi în umbra morţii". Raiul a fost redeschis de Iisus Hristos, Dumnezeu-Omul. De aceea, a fi în rai înseamnă a fi cu El, a intra astfel "în bucuria Domnului". Iubirea ne plasează deja în rai, încă de pe pământ, dar nu orice fel de iubire, ci doar aceea care se "alimentează" din Dumnezeu. Iubirea omeneasă este una condiţionată, limitată şi epuizabilă. Cea dumnezeiască nu are limite şi nici nu se poticneşte de refuzul nostru. Cea omenească se termină, precum vinul pus pe masă, la început, la nunta din Cana Galileii. Cea dumnezeiască se înmulţeşte permanent întru veselie, creşte din orice fapt cotidian şi accesibil, precum vinul obţinut prin minunata prefacere a apei (apă chioară!) de către Hristos Domnul...

Sala de lectură în care ne aflăm devine neîncăpătoare, într-o oră aproape că se dublează numărul tinerilor. Mă aşteptam să fie mai incisivi, mai "răi" - aşa cum stă bine celor aflaţi la tinereţe. Mi se par prea cuminţi, deşi discutăm ca într-un club, prieteneşte, cu exemple concrete, cu multe intervenţii şi chiar mărturii personale ca la spovedanie. Părintele Vladislav Nedelcu, cel care a organizat întâlnirea, îmi spune, ulterior, că a deschis uşa să intre, pe parcursul dialogului, dar, văzând cum decurg lucrurile, s-a retras liniştit întru ale sale. Eu pot doar să spun că, după mai bine de două ore de dialog, am simţit că am rămas fără vlagă. Deşi nu am fost provocat precum mă aşteptam, totuşi am avut sentimentul unei epuizări, încât, ulterior dialogului, m-am plimbat vreme îndelungată în răcoarea serii şi în liniştea rugăciunii. Am avut sentimentul că vin de pe un front în care bătălia s-a dus în zonele nevăzute, în timp ce aparenţele indicau mai degrabă un banchet platonician. Într-un final am priceput: mă primiseră în iadul lor, iar eu încă nu eram pregătit pentru asta. Ei au prins gust de Dumnezeu, au sesizat câtă sete le pârjolea inimile lor dornice de adevărata Iubire, iar eu eram un biet izvor, care abia lăsa să picure din "adâncul care pe adânc cheamă" câte ceva călătorului rătăcit în deşertul lumii. Le-am lansat o întrebare - "Prietene, cum arată iadul tău?" - iar ei mi-au dat un răspuns complet. Numai că nu prin cuvinte.

***

7 mai, ora 14.00.Începe slujba sfântului maslu la Spitalul Providenţa, oficiată de IPS Părinte Mitropolit Teofan, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Sunt prezenţi nu doar bolnavii, ci şi personalul acestui aşezământ medical sau unii vizitatori care s-au nimerit în acel moment. La un moment dat, unul dintre bolnavi, trecut bine de 70 de ani, vine şi-şi exprimă, discret, dorinţa de a citi una din pericopele Apostolului. Părintele Mitropolit îi dă binecuvântare celui ce, aflăm după slujbă, fusese cântăreţ bisericesc în zona Roznovului. Îmbrăcat în pijamaua specifică unui om internat, citeşte primele versete: "Vă rugăm însă, fraţilor, dojeniţi pe cei fără de rânduială, îmbărbătaţi pe cei slabi la suflet, sprijiniţi pe cei neputincioşi, fiţi îndelung-răbdători faţă de toţi. Luaţi seama să nu răsplătească cineva cuiva răul cu rău, ci totdeauna să urmaţi cele bune unul faţă de altul şi faţă de toţi" (I Tes 5, 14-15), apoi celelalte. Bolnavii sunt puţin surprinşi că unul dintre ei a ajuns lângă clerici şi este implicat în slujire. E ca şi cum l-ar fi pescuit Domnul să fie apostol. Aşa ne pescuieşte pe fiecare dintre noi de pe patul nostru de fiinţe bolnave şi ne aduce între casnicii săi. Numai să avem îndrăzneală!

***

8 mai, ora 08.30.Particip la alegerile pentru Adunarea eparhială. Am de ales dintre doi candidaţi - colegi preoţi - pe cel care va reprezenta, în următorii patru ani, Protopopiatul Iaşi 1 şi parte din Protopopiatul Iaşi 3 în cel mai înalt organism de conducere a Eparhiei Iaşilor. Avem şi puţină "campanie electorală". Pe un ton relaxat, consonant cu buna dispoziţie a votanţilor, alţi doi preoţi îi prezintă pe candidaţi. Se votează şi, la final, sunt aplaudaţi şi "câştigătorul", şi "învinsul". Politicienii ar avea, cu siguranţă, multe de învăţat, la acest capitol, de la alegerile bisericeşti!

***

9 mai, ora 18.00.Particip, alături de poetul Marius Iordăchioaia şi de psihologul Mihaela Palade Gheran, la o întâlnire cu elevi, profesori şi părinţi sau alţi invitaţi ai Liceului "Al. I. Cuza" şi ai Asociaţiei "Steluţe pe pământ". Tema: "Valorile adolescenţei vs. valorile maturităţii". Pentru mine este o veritabilă provocare, e prima oară când vorbesc în faţa atâtor adolescenţi. Găsesc, deloc întâmplător, că despre Iisus din Evanghelii nu ştim nimic în afara momentelor de la naştere şi de după până la momentul începerii propovăduirii, adică în jurul vârstei de 30 de ani. Cu o excepţie: episodul de la 12 ani când el se "pierde" de mama sa, Fecioara Maria, şi de Dreptul Iosif, la întoarcerea de la Ierusalimul în care merseseră de sărbătoarea Paştilor. Trei zile L-au căutat pe Copil cei doi şi când L-au găsit, în templu, în mijlocul învăţătorilor, şi şi-au arătat îngrijorarea, El le-a răspuns: "De ce era să Mă căutaţi? Oare, nu ştiaţi că în cele ale Tatălui Meu trebuie să fiu?"(Luca 2, 49). Putem înţelege de aici că vârsta adolescenţei este vârsta la care omul se desprinde de mama şi de tata pentru a da chemare glasului care-l cheamă să-şi conştientizeze filiaţia cerească. Adolescentul Iisus a făcut aceasta la modul desăvârşit. Atunci când însă un copil nu creşte în sfinţenie, această căutare a adevăratei identităţi, această necesară "desprindere" de familie se poate manifesta în moduri moralmente sau socialmente dureroase sau condamnabile. Dar tot despre această dumnezeiască nevoie este vorba, la bază, chiar şi când ea este denaturată (deturnată?) în manifestări teribiliste sau chiar păcătoase.

***

11 mai, ora 17.00.Conferinţa organizată de Pro Vita Iaşi, despre familie ca loc de întâlnire cu Dumnezeu, găzduită chiar de biserica în care slujesc, Talpalari. Invitat: un american convertit la Ortodoxie şi stabilit în Iaşi, Diac. Stephen Holley. La un moment dat, sesizez o prezenţă inedită în rândul ascultătorilor: o rusoaică, psiholog de meserie, căsătorită de curând cu un ieşean şi stabilită în "dulcele târg". O invit, la final, pe această distinsă doamnă, Conf. Dr. Inna M. Karnaeva, să ia cuvântul şi să ne contureze chipul familiei de azi din spaţiul Ortodoxiei pravoslavnice. La final, Părintele Stephen şi doamna Inna, două imagini vii ale "Unchiului Sam", respectiv ale "Matiuşkăi Rossia", îşi dau mâna şi se îmbrăţişează, în aplauzele tuturor. Gest spontan, de un firesc incontestabil. Un ucenic, Liviu, îmi atrage atenţia că, dacă în lume Rusia şi America sunt în conflict, iată că în faţa icoanei lui Hristos se întâlnesc în bună pace.

***

Evident, s-au întâmplat mult mai multe în această săptămână evocată. Unele, de negrăit: în tihna rugăciunii, în taina spovedaniei sau în tresăririle liturghisirii. Altele, cele din lume, numai bune de comentat, cum e cazul cu Eurovision. Însă am epuizat deja de mult numărul de semne admis pentru această rubrică şi nu mai am spaţiu pentru a le aborda. Dar cui îi mai pasă de manifestările scremut-caraghioase ale întunericului când sufletul mi-e plin de atâtea întâlniri providenţiale, de atâtea bucurii luminate de însăşi prezenţa Domnului?

De la același autor

Ultimele din categorie