Când copiii se poartă urât, suntem ispitiți să-i confruntăm cu niște urmări care vor curma acel comportament. Urmările negative sunt „barosul” din lada de scule a părinților. Problema cu urmările este că, după cum se spune, dacă singura unealtă pe care o poți folosi este un ciocan, atunci toate lucrurile din jurul tău arată ca niște cuie. Părinții au nevoie să recurgă la urmări, dar acestea nu ar trebui să fie nici primul, nici singurul lucru pe care îl facem când se poartă urât copiii. Urmările negative curmă, poate, un comportament nedorit pe termen scurt, dar subminează obiectivele noastre pe termen lung. Obiectivul nostru este să creștem copii care să știe cum să-și stabilească singuri limite pentru comportamentul lor și să-și trăiască viața în cadrul limitelor pe care Dumnezeu ni le-a dat pentru a ne mântui. Avem nevoie să învățăm cum să folosim asemenea urmări într-un mod care să conlucreze în vederea acestor obiective pe termen lung pentru copiii noștri. În acest scop, urmările negative cu care se confruntă ar trebui să facă parte dintr-un proces mai amplu al felului în care stabilim limitele pentru comportamentul copiilor noștri.

Copiii n-au nevoie să vadă de fiecare dată urmări negative, dar au nevoie tot timpul de limite.

Stabilirea unor limite respectă faptul că ei, copiii noștri, nu sunt capabili încă să își stabilească propriile limite. Niște limite clare și ferme îi protejează pe copii de propriile lor porniri și dorințe puternice și le oferă o zonă de siguranță în care să evolueze, să învețe și să se transforme treptat în oameni maturi. Mai există multe alte instrumente ale părinților pentru a stabili pentru copii niște limite care dau rezultate, în afară de „barosul” confruntării cu urmările negative. De fapt, cu cât devii mai priceput la folosirea unor mijloace diferite pentru a stabili limite, cu atât mai rar te vei afla în situația de a găsi niște urmări adecvate.

Deși creșterea copiilor nu se poate reduce la tehnici și deprinderi, cei mici învață cel mai bine când părinții stabilesc limitele cu înțelepciune, ceea ce presupune abilitate și metodă. Copiii au nevoie de limite pentru comportamentul lor pentru a crește și a înflori, și există moduri bune și moduri proaste de a stabili limite. O bună stabilire a limitelor Ie oferă copiilor noștri cele mai bune șanse de a învăța, peste timp, cum să stabilească limite pentru propriile lor comportamente. Acestea sunt niște abilități esențiale pe care părinții pot și trebuie să Ie învețe.

Limitele ca o expresie a dragostei

Obiectivul de a stabili limite și de a-i confrunta cu niște urmări negative în caz contrar nu este acela de a-i pedepsi pe copii sau de a curma un comportament urât. Stabilirea limitelor este legată de cum îi învățăm valorile și virtuțile Împărăției lui Dumnezeu, dintre care cea mai mare este dragostea. Atenție: pe măsură ce părinții învață abilitățile și metodele necesare în creșterea copiilor, este ușor să piardă din vedere esența creșterii copiilor – să îi ubim ca persoane. Este important și să înțelegem că o stabilire judicioasă a limitelor este o manifestare a dragostei față de copiii noștri.

(Philip Mamalakis, Principii ortodoxe de creștere a copiilor: educarea lor pentru Împărăția lui Dumnezeu, Editura Sophia, București, 2017, pp. 176-177)

Îți mai recomandăm și: Copiii au nevoie de limite și reguli sănătoase

Arta de a pune limite copiilor noştri