De asemenea, înainte să se închidă uşa cerească, ne-a poruncit să ne străduim să intrăm pe calea cea strâmtă. Prin calea cea îngustă să înţelegi, suflete al meu, îndreptarea ta spre împlinirea sfintelor porunci iar prin închiderea necruţătoare a uşilor după moarte să înţelegi îndelunga răbdare a lui Dumnezeu. Căci dacă trăim drept, uşa aceasta va fi întotdeauna deschisă pentru noi şi îi primeşte înăuntru cu dragoste pe cei adormiţi de pretutindeni. Dacă însă trăim nelegiuit şi fără pocăinţă, atunci când vom fi răpiţi de aici de moarte, ea se va închide fară milă pentru noi. Această închidere necruţătoare a uşii dumnezeieşti, dezvăluie falsitatea învăţăturii despre focul curăţitor (purgatoriu). Dacă pentru cei necinstiţi şi nedrepţi care au murit ar exista o oarecare nădejde în focul curăţitor de după moarte, atunci uşa casei nunţii dumnezeieşti nu ar fi fost zăvorâtă pentru fecioarele care nu şi-au luat cu ele în vase untdelemn şi nu s-ar păstra ca răspuns pentru ultima judecată cuvântul deşert care este cel mai uşor dintre toate păcatele. Acele fecioare nu au dus o viaţă desfrânată în râsete necuviincioase însă unele dintre ele cleveteau întotdeauna iar altele plângeau. Însă, când s-au rugat să li se deschidă porţile cereşti, atunci au auzit: „Amin zic vouă, nu vă ştiu pe voi” blestematelor (Mt. 25, 12). De asemenea, nu ar mai fi fost osândit în focul cel veşnic, acela care îl numeşte pe aproapele său nebun (Mt. 5, 22). Prin toate acestea, suflete, Domnul ne învaţă clar că viaţa aceasta este dată spre a ne nevoi atât pentru dobândirea virtuţilor cât şi pentru nimicirea oricărui rău.

(Sfântul Maxim Grecul, Viața și cuvinte de folos, Editura Bunavestire, Galați, 2002, pp. 82-83)