Tradiţia locală păstrează diferite legende şi istorioare referitoare la rugătorii de pe Muntele Ceahlău sau de la poalele sale. În urma călătoriei pe care a făcut-o în 1838 pe Muntele Ceahlău, cărturarul Gheorghe Asachi consemna, pe baza informaţiilor culese de la oamenii locului:

„În sânul acestor munţi s-au păstrat oarecare monumente din epoca restatorniciei Statului Român în aceste părţi ale Daciei. Evlaviosul află biserici întemeiate de domnii cei buni spre închinarea creştinilor, mănăstirile hărăzesc nenorociţilor o mântuire, iar călătorilor un adăpost. Cele mai însemnate dintre aceste aşezăminte sunt: Schitul Hangu-Pionul, Durău şi Cerebucul. La Durăul cel situat între două pâraie se ajunge cam după o oră de mers de la Schitul Pion. Aici, la poalele stâncăriilor celor tari ale Pionului, trăiesc şi se găsesc în singurătate mulţi anahoreţi foarte bătrâni, cei mai mulţi având peste 100 de ani. Cu toții se nevoiesc a petrece o viaţă sihăstrească prin stâncile muntelui. De aceea, poalele Pionului şi coastele sale se văd presurate de mănăstiri, sihăstrii şi schituri locuite de monahi şi călugăriţe, dintre care unii petrec tot anul în vizuini, viptuindu-se (hrănindu-se) numai cu poame şi ierburi”.