Rugăciunea nu-i un lucru greu. Este o lucrare interioară, un medicament, o puternică concentrare a sufletului. Rugăciunea are nevoie, în același timp, de post și de priveghere. Postul slăbește patimile, iar privegherea le omoară.

Rugăciunea îi dă aripi omului, îl face să se urce spre Ceruri și-i dăruiește harisme dumnezeiești. Când suntem sub influența harului lui Dumnezeu, rugăciunea noastră devine curată.

Să ne rugăm fără încetare, chiar dacă suntem lungiți pe pat și ne pregătim de somn sau ne odihnim. Bătrânul Porfirie îl sfătuia pe unul dintre fiii săi duhovnicești: „Nu te ruga lui Dumnezeu să te ridice din boli, ci întrarmează-te cu Rugăciunea inimii și ai răbdare. Vei avea de aici un mare câștig”.

(IPS Andrei Andreicuț, Mai putem trăi frumos? Pledoarie pentru o viață morală curată, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2004, p. 43)