Se întâmplă ca la săvârşirea rugăciunii să-ţi fie somn, să ai lene, să fii mâhnită şi să ai răceală faţă de toate timp de câteva zile sau chiar o săptămână. Se prea poate ca tu să fi fost furată de cel viclean, printr-o tainică mândrie, slavă deşartă sau osândire sau mânie, sau prin orice altceva. Vrăjmaşul sufletului forţează firea noastră, pentru ca să ne petrecem zilele noastre în deşertăciune şi plăceri şi să nu ne pregătim pentru veşnicie. Iar sânul lenei, se spune în Scriptură, îmi pregăteşte veşnica muncă (Pilde 19, 15). Iar cu marii nevoitori se întâmplă ceva proniator, prin faptul că harul îi părăseşte pentru o vreme, pentru ca omul să-şi cunoască şi mai mult neputinţa firii sale, să alerge mai mult la Dumnezeu, cerându-I ajutorul şi apărarea. Acest interval de timp este, pentru marii nevoitori, care se luptă şi se trudesc în rugăciune, cel mai prielnic pentru primirea marilor cununi: „Pentru că Împărăţia cerurilor se ia prin străduinţă şi cei ce se silesc, pun mâna pe ea” (Matei 11, 12). Dacă noi ne biruim prin propria neputinţă, nu vom deznădăjdui, ci mai mult, ne vom smeri şi ne vom nevoi cu ajutorul lui Dumnezeu. Puterea lui Dumnezeu se săvârşeşte în neputinţe. (Sfântul Anatolie de la Optina)

(Starețul Anatolie de la Optina, Editura Doxologia, Iași, 2012, p. 106)