Ne spunea nouă cineva din părinţi că un cărturar antiohian a venit la un părinte zăvorât şi-l ruga să-l primească şi să-l facă monah. Şi i-a zis lui stareţul: „Dacă voieşti să te primesc, vinde-ţi toată averea ta şi o dă la săraci, după porunca Domnului şi te voi primi pe tine”. Deci, el ducându-se, îndată a făcut aşa. După aceasta, iarăşi i-a grăit lui altă poruncă zicându-i: „Oare vei putea păzi ca să nu vorbeşti?”. Iar el a făgăduit să facă aşa şi a petrecut cinci ani, negrăind. Apoi au început alţii a-l slăvi pe el. Iar părintele său i-a zis: „Nu-mi este mie de trebuinţă, dar te voi slobozi în Egipt, la o viaţă de obşte” şi l-a slobozit ca să vadă dacă va începe a vorbi sau nu.

Iar acela săvârşindu-şi porunca, nimic n-a grăit. Deci părintele acela ce-l primise pe el, voind să-l ispitească de este mut sau nu, l-a trimis pe el pentru răspuns peste un râu mare, în vreme de puhoi, ca, de nevoie, să zică: „Nu pot trece”. Şi, trimiţând alt frate, a mers după el ca să vadă ce va face. Iar el, cum a venit la râu, neputând să treacă, şi-a plecat genunchii la rugăciune şi iată, venind un crocodil, l-a luat pe el şi l-a dus de cealaltă parte. Iar după ce a împlinit porunca, a venit la râu şi iarăşi l-a luat pe dânsul crocodilul şi l-a dus în această parte. Iar fratele cel trimis după dânsul venind a spus acestea părintelui şi fraţilor şi s-au minunat.

Iar după aceea, trecând câtăva vreme, a răposat monahul. Şi părintele acela, către care fusese trimis el dincolo de râu a trimis veste zicând: „Măcar că ai trimis un mut, însă îngerul lui Dumnezeu era”. Atunci, părintele cel zăvorât i-a spus lui adevărul zicându-i: „Nu era mut, ci chiar prea vorbăreţ, numai că, păzind porunca pe care i-o dădusem lui mai înainte, a petrecut aşa”. Şi auzind aceasta, toţi s-au minunat.

(IPS Pimen, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, Din cuvintele duhovniceşti ale Sfinţilor Părinţi, Editura Arhiepiscopiei Sucevei si Radautilor, Suceava, 2003, pp. 72-73)