Arhimandritul Cleopa Ilie din Mănăstirea Sihăstria, ne vorbește despre puterea rugăciunii din inimă, care aprinde ca un foc cele dinlăuntru ale omului și îi luminează fața de o lumină cerească, prin puterea harului Sfântului Duh care se revarsă peste cel care s-a învrednicit de la Dumnezeu de darul rugăciunii curate.

Un exemplu viu de rugăciune harică din inimă este și acest fapt cu totul minunat, petrecut în biserica Mănăstirii Sihăstria.

Prin anul 1975, Părintele Cleopa, fiind de rând la biserică, s-a dus de noapte în Sfântul Altar, s-a închinat, a îmbrăcat veșmintele și a început Sfânta Proscomidie. Era o zi de iarnă pe la orele 5. Pe când se ruga singur, a intrat o femeie să se închine, înainte de plecare.  Era o creștină necunoscută din satele vecine, care venise de cu seară să se roage pentru casa și copii ei. Făcea metanii la fiecare icoană și se ruga în taină, cu mare credință. Apoi, nemaiauzindu-se nimic, părintele s-a uitat în biserică să vadă dacă a plecat.

În clipa aceea femeia se ruga în genunchi în mijlocul bisericii, cu mâinile ridicate ușor în sus, iar din jurul capului ei să înălța o rază de lumină, care îi strălucea fața și fruntea. Apoi femeia a căzut cu fața la pământ, a făcut căteva metanii, a ieșit încet din biserică, crezând că este singură și aplecat spre casa ei.

Părintele Cleopa, văzând că o femeie simplă de la țară, a ajuns cu rugăciunea la măsura sfinților, adică la rugăciunea curată, harică, prin unirea minții cu inima, întrecând și pe călugări, a căzut în genunchi înaintea Sfântului Altar și a plâns cu lacrimi, dând laudă lui Dumnezeu că mai sunt și astăzi creștini cu o viață duhovnicească atât de înaltă, pe care îi știe numai Iisus Hristos.

(Arhimandrit Ioanichie Bălan,  Istorioare duhovnicești, Sfânta Mănăstire Sihăstria, 2002, pp. 46-47)