Raiul e în inima fiecăruia
Raiul este aproape, depinde care îţi este natura faptelor.
Părinte, cum arată Raiul? Cât de departe suntem de el?
Raiul e în inima fiecăruia. Nu-ţi vezi inima din cauza gândurilor şi a faptelor? „Rugăciunea este darea la o parte a gândurilor”, spunea cineva, dar rugăciunea e şi cheia Raiului, e şi cărarea prin inima Raiului.
Raiul este aproape, depinde care îţi este natura faptelor. Dacă faci un lucru bun, o faptă bună, generoasă, nu simţi că pluteşti? Ei, atunci intuieşti natura Raiului, te simţi ca în Rai.
Un frate care a păcătuit a mers la un Sfânt Părinte şi l-a întrebat ce trebuie să facă: „Ai căzut? Ridică-te!”, i-a spus acesta. „M-am ridicat, dar am păcătuit din nou”, i-a răspuns omul. „Nu-i nimic, i-a spus părintele, te ridici din nou! Clipa finală trebuie să te găsească fie ridicându-te, fie căzând, dar în luptă cu tine însuţi şi cu ispitele. Numai aşa găseşti calea spre Rai”.
(Adrian Alui Gheorghe, Cu părintele Iustin Pârvu despre moarte, jertfă și iubire, Editura Conta, 2006 p. 65)
Toți purtăm aceeași luptă – cine va primi răsplata?
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro