Mă bucur nespus, mă bucur mereu, mă bucur din inimă că sunt al lui Iisus, că sunt la mănăstire, că port în inimă nădejdea veşniciei şi dragostea preasfântă a lui Iisus. O, sărace muritor, dar cu ce voi răsplăti Domnului pentru toate câte mi-a dat El mie? Că de m-aş ruga neîncetat, ar fi prea puţin; de aş plânge cu lacrimi mereu, nimic nu însemnează; de aş face orice faptă bună, nimic nu poate covârşi dragostea nemărginită a milostivirii lui Iisus.

Cred că nu mă voi apropia cu nimic mai mult de Dulcele Iisus care atâta m-a iubit, decât tot prin dragostea de Dumnezeu şi de aproapele. Dragostea, ea numai ea să fie cununa tuturor ostenelilor, nevoinţelor şi preocupărilor mele de fiecare clipă, de fiecare zi şi noapte, din seara aceasta până în veac. Amin.

(Mi-e dor de Cer, Viața părintelui Ioanichie Bălan, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2010, p. 261)