Răspunderea mea, ca membru al Bisericii
Eşti oare un mădular viu sau mort? Oare te vor primi Sfinţii, când vei trece din această viaţă vremelnică la cea veşnică?
Aparţii Bisericii lui Dumnezeu sau obştii credincioşilor in Hristos; această Biserică este Trupul cel Unul al lui Hristos şi Hristos Dumnezeu este Capul ei.
Eşti oare un membru vrednic al acestei obşti, duci oare o viaţă sfântă, te căieşti neîncetat, cauţi să-ţi îndrepți inima şi viaţa, năravurile, gândurile, simţămintele, intenţiile, năzuinţele, întreaga ta purtare?
Eşti oare un mădular al ei viu sau mort? Oare te vor primi Sfinţii, când vei trece din această viaţă vremelnică la cea veşnică? Nu te vor lepăda ca pe un mădular putred, urat mirositor, netrebnic? Nu va fi oare partea ta cu cei lepădaţi de Dumnezeu?
Grăbeşte-te să mai îndrepți ceva, să-ţi îndrepți toată purtarea ta. Ţi s-a dat vreme pentru aceasta.
(Sfântul Ioan de Kronstadt, Liturghia: Cerul pe pământ. Cugetări mistice despre Biserică şi Cultul divin ortodox, Editura Deisis, Sibiu, 1996, p. 79)
Care este semnificația Bisericii, potrivit Sfintei Scripturi?
Nimic nu poate face postul imposibil
Citește despre:Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro