Nu a fost cronicar, nu a fost istoric, nu a fost arheolog, nu a fost iubitor de frumos şi de adevăr care să nu se fi emoţionat în faţa neschimbatelor mărturii care împodobesc şi strălucesc ca briliante înşirate pe toată aria geografică a Moldovei de acum mai bine de cinci sute de ani prin grija şi osârdia pomenitului Sfânt Voievod Ştefan cel Mare. În vremea marelui ierarh fuseseră descoperite imagini ale domnului Moldovei, cu aureolă de sfânt, ca cea de la Suceava, pe o teracotă. Aceasta era considerată a fi unică şi mai puţin obişnuită.

Pe locul celei mai dureroase lupte şi a jerfei celei mai scumpe, binecredinciosul voievod a ridicat lăcaşul de la Mănăstirea Războieni-Neamţ „întru amintirea tuturor creştinilor care au pierit aici”.

Trei momente-cheie ale anului 1496

Aşa cum consemnează episcopul Melchisedec Ștefănescu, în noiembrie 1496, la Războieni au avut loc cel puţin trei momente importante: sfinţirea bisericii, întâia pomenire a ostaşilor căzuţi în 1476 în război şi trecerea în revistă, după 20 de ani a unei istorii zbuciumate, pline de lupte crâncene, după care Dumnezeu a dăruit biruinţa.

În popasurile sale la unele biserici, ierarhul a avut răgaz să le întocmească şi să le lase şi lor o monografie. O asemenea lucrare complexă a realizat şi pentru biserica de la Mănăstirea Războieni, pornind de la pisania în limba slavonă sculptată în piatră pe peretele sudic al lăcaşului de rugăciune. Pentru aceasta, episcopul a folosit datele istorice cele mai variate din vremea sa.

În 1882, când Episcopul Melchisedec Ştefănescu a alcătuit această lucrare, aşezarea mănăstirească de la Războieni era schit de maici „administrat în partea materială de Epitropia Generală a Spitalelor din Moldova”.