Ştiu şi sunt încredinţat că pe monahul care este în înfrânări îl asaltează taberele demonilor şi aduc asupra lui aprindere aprigă trupului. Pentru ca pentru binecuvântate pricini, chipurile, sfătuindu-l, să îi înmoaie cugetul, că adică, dacă vei face postiri peste măsură, ţi se va nimici trupul şi vei cădea într-o suferinţă cumplită şi vei muri. Ci mai degrabă, ia şi mănâncă, zice, bea, bucură-te şi odihneşte-te. Au nu cumva a zis Dumnezeu nu bea, nu mânca, nu dormi? Şi prin acestea răpind monahului cugetul cel dumnezeiesc şi înţelept, îl robesc în stricăciunea veacului acestuia şi, împreună cu acestea, îl osândesc pe el la distrugere şi moarte veşnică. Şi iarăşi ştiu eu şi am văzut pe demoni prefăcuţi în lumină dumnezeiască, pentru ca, prin înălţarea minţii, să-l întunece pe monah şi am văzut adeseori firile demonilor preschimbate în păsări. Şi am văzut şi pe duhul flămând şi dornic de câştig urât al iubirii de argint, căscându-se ca să înghită lumea. Şi iată-l pe el, muncindu-se după firea lui, pierzător şi plin de cărbuni aprinşi. Am văzut iarăşi pe duhul nebuniei, înşelător, cu capul mic, şi guraliv şi râzând tare, şi îmbrăcămintea lui împletită ca un preş, înălţimea şi lăţimea lui dublă faţă de cea a unui bărbat de patru coţi. Şi acesta era flămând şi îi chinuia pe cei ce se înfrânau şi îi stârnea spre curvie. Am văzut iarăşi demoni preschimbaţi cu înfăţişare de mireasă şi care făgăduiau toată bogăţia lumii.

(Sfântul Simeon Stâlpnicul din Muntele Minunat, Cuvinte ascetice, Editura Doxologia, Iași, 2013, p. 106)